Descriere

Amanta sistemului (eBook PDF) – de Marius Cărbunescu, Editura Letras, 2019
Acesta este un eBook protejat cu DRM. Pentru a-l citi, descarcă gratuit aplicația Adobe Digital Edition.

Romanul Amanta sistemului prezintă mărirea și decăderea unui personaj obsedat de înavuțire, în contextul tulbure al anilor 90.

Cititorii vor fi purtați printr-un soi de labirint al economiei subterane, cu întâmplări ce țin de istoria noastră recentă. Acestea pot părea neverosimile publicului tânăr. Cum adică, inflația se situa la 300% pe an? Adică banii economisiți în luna ianuarie mai valorau în decembrie doar o treime.

O serie de adevăruri crude, privite retrospectiv, îl buimăcesc pe cititorul ce n-a trăit acele vremuri: escrocherii cu fonduri de investiții, falimente bancare, Caritas, valutiști, alba-neagra.

Toate acestea sunt descrise cu lux de amănunte, fără patimă, uneori cu o doză de umor ce rămâne după ce timpul vindecă angoasele determinate de insecuritatea zilei de mâine. Aceasta ar fi partea palpabilă, vârful icebergului, cum ar veni.

Romanul Amanta sistemului nu se mulțumeste însă cu o consemnare superficială a acestor realități și încearcă să pătrundă, în mecanismele economice subterane ale acelei perioade. Sunt prezentate circuitele financiare alternative care ocolesc băncile, se intră chiar în culisele unei privatizări care se joacă la ruleta unor găști de gangsteri.

 

DESPRE AUTOR

autorul Marius Carbunescu - B-MAX - Jurnalul unui uberist

autorul Marius CarbunescuB-MAX – Jurnalul unui uberist, Fugarul și Amanta sistemului

Marius Cărbunescu s-a nascut la 19 martie 1974. Profesia- jurnalist.
A mai publicat volumele:
– „Fugarul” (proza scurta) – 2017
– romanul „Casa Presei” – 2018
– romanul „Amanta sistemului” 2019

Fugarul (eBook PDF) – autor Marius Cărbunescu, Editura Letras, 2019