Descriere

Ascensiunea personală (eBook ePUB) – Autor Lascu Cosmin – Editura Letras, 2020

Acesta este un eBook protejat cu DRM. Pentru a-l citi, descarcă gratuit aplicația Adobe Digital Edition.

 

În Ascensiunea personală, nivelul 1 doresc să te invit spre a porni pe drumul evoluţiei individuale a propriei fiinţe. Astfel, parcurgând şi învăţând, pas cu pas, anumite seturi de principii fundamentale şi tipare sociale, ai  posibilitatea să te regăseşti și să te reformezi într-un om nou.

Înţelegând că puterea creierului este inestimabilă şi datorită lui evoluăm ca şi indivizi, iar împreună uniţi ca şi civilizaţie.
Realizând că evoluţia continuă de la începutul omenirii, iar noi, acum, cu toţii, avem şansa să facem pasul următor știind că trezirea conştiinţei umane este inevitabilă şi de bun venit.

Ce ofer prin această carte care este tiparul meu portretizat în forma omului theta ce deţine şi susţine un set de principii şi valori fundamentale.

Astfel, trezindu-ne, programând şi accesând informaţii cu puterea inestimabilă a inteligenţei pe care o deţinem, avem şansa de a dobândi, sănătate şi energie, 1 milion de euro (relativ) şi multe altele.

Creând o circumstanţă favorabilă, ai ocazia, să îţi găseşti un scop în viaţă, care îţi va aduce împlinirea şi menirea existenţei tale.

 

Despre autor

Lascu Cosmin_Ascensiunea personală

Lascu Cosmin

Bună. Numele meu este Lascu Cosmin.

M-am născut pe data de 20.03.1983 în orăşelul, unde şi în momentul de faţă locuiesc, Salonta.

Am terminat liceul de contabilitate- economic.

Scrisul ma chemat de când mă ştiu de pe la vârsta de 14 ani.
Scriam tot felul de poezii şi poveşti în caiete. Am scris două cărţi şi multe alte poveşti de ficţiune, nepublicate.
Şi uite într-un final cu efect întârziat, am pornit pe drumul literelor.