Cezar Mititelu – Omul care a trait in socialism

Descriere

Cezar Mititelu – Peter Ratiu – Editura Eikon

In putin mai mult de o luna se vor implini 19 ani de la disparitia lui Cezar Mititelu, personaj obscur care apare indeobste mentionat in legatura cu Alexandru Monciu-Sudinski, el insusi un personaj obscur, un scriitor minor care, insa, pare sa intereseze in mod deosebit generatia tinara de azi. In acest rastimp au aparut foarte putine scrieri despre Mititelu, majoritatea acestora fiind semnalari si recenzii ale cartii lui N. Iuga, Securitatea, Cezarul si sfoara de cilti a lui Elie Wiesel.

N. Iuga l-a cunoscut pe Mititelu in studentie, intre anii 1975-1978. Cartea lui nu il are pe Mititelu in centru, ci urmareste, pornind de la un dosar de urmarire informativa deschis de Securitate, peripetiile lui Iuga si ale citorva colegi care s-au aflat in anturajul lui Mititelu (,,Cezarul”). Mititelu terminase facultatea de Filozofie in 1973, dupa care ramasese in Bucuresti, cu toate ca primise repartitie ca profesor la liceul de la Podu Turcului (Bacau). Din toamna lui 1975, Mititelu a inceput sa locuiasca frecvent, fara a avea dreptul legal, pe la studentii la Filozofie din caminul 6 Martie, mai ales in camera la Iuga. Tot in camera la Iuga locuia, cu forme in regula, si un informator amator al Securitatii, unul dintre cei scandalos de multi care faceau studii de filozofie, sociologie sau pedagogie. Asa, prin zelul acestui ,,candidat la recrutare”, a intrat Mititelu in obiectivul politiei politice si, odata cu el, si unii studenti ai Facultatii de Filozofie.

N. Iuga ne restituie, brodind pe firul compilatiei securistice pe care a ob-tinut-o de la CNSAS, amintirile si re-flectiile sale despre cele intimplate a-tunci. Cartea lui, citita in tandem cu respectivul DUI, publicat in anexa, ne introduce in atmosfera unor ,,dezbateri si combateri” studentesti, coordonate de Mititelu, care priveau literatura, muzica, filozofia, dar si problemele cotidiene ale societatii socialiste multilateral dezvoltate. Discutiile respective au schimbat cite ceva in mintile unor studenti, si anume prin puncte esentiale. Citiva dintre ei s-au retras din UTC, ceea ce a condus si la exmatricularea unora, in ultimul an de studii. Intr-un elan incomprehensibil majoritatii, acestia s-au dus de bunavoie la ,,munca de jos”, hamalind in depozitul de carbuni din Grozavesti, cu ziua, insotind camioanele cu gunoi sau pazind, pe timp de noapte, camine studetesti sau sedii de facultati. Iuga a fost contemporan cu aceste ,,tulburari” din Facultatea de Filozofie si le-a povestit publicului pentru prima data. Lectura este interesanta, instructiva, insa Iuga nu putea povesti mai mult decit a cunoscut el insusi. Dupa plecarea sa in provincie, in 1978, el l-a pierdut din vedere pe Mititelu si n-a avut decit stiri indirecte, prin terti, despre acesta. Or, partea cea mai intensa a existentei lui Cezar Mititelu nu facea decit sa inceapa in 1978. Despre ea publicul nu putea sti, pina acum, mai nimic, cum nu putea sti foarte multe despre ideile acestuia.

Lucrurile vor fi diferite cind va aparea, la Editura Eikon, cartea lui Peter Ratiu, Cezar Mititelu – Omul care a trait in socialism. Cititorul Dilemei vechi a putut parcurge in avanpremiera doua fragmente din acest op, in nr. 666, respectiv 686. Peter Ratiu l-a cunoscut pe Mititelu in toamna anului 1980, cind isi incepea studiile de medicina. Intre plecarea lui Iuga si venirea lui Ratiu, Mititelu si doi acoliti (,,cezaristi”), unul dintre studentii exmatriculati si un sociolog de intreprindere, demisonar din PCR si din serviciu, executasera cite sase luni de inchisoare contraventionala, pentru parazitism social. Mititelu fusese eliberat in august si partea cea mai ,,eroica” a existentei lui se afla in urma. ,,Baietii” – asa ii numea el pe cezaristi – dadusera cam tot ce putusera da, insufletiti de ideile lui Mititelu care reusisera sa-i scoata, pentru o vreme, de pe fagasul vietii normale, de pe soseaua larga a conformismului exterior cu ordinea RSR. Tendinta lor centrifuga se convertea, mai mult sau mai putin, in tendinta centripeta, curentul vietii lor reintra in matca. Grupul cezarist era pe cale sa se dezintegreze, inaugurind astfel lunga, nesfirsita perioada de singuratate a lui Mititelu. Vreme de citiva ani, Ratiu a fost singurul apropiat al lui Mititelu. Cei doi au locuit impreuna, pina ca relatia sa se raceasca, intr-o mansarda inchiriata de Ratiu, din 1982 pina in 1984. Nimeni nu a mai avut un asemenea nivel de intimitate cu Mititelu. Marturia lui Ratiu este, fie si numai pentru aceasta, foarte valoroasa pentru cel care doreste sa cunoasca ceva despre Cezar Mititelu. Am spus ,,marturie”, insa cartea nu este o ,,simpla” marturie. Daca este adevarat ca Ratiu a scris un eseu memorialistic, accentul trebuie sa cada pe ,,eseu”. Eseul acesta, produsul unui spirit cultivat, echilibrat si patrunzator, este lucrul cel mai important scris pina acum despre Mititelu si va ramine, probabil, cel mai important izvor scris, alaturi de documentele din arhiva CNSAS, pentru cercetatorul care se va interesa de Mititelu in viitor.

Cezar Mititelu – omul care a trait in socialism. Titlu acesta are de ce nedumeri. Pai, n-am trait cu totii in socialism, pina in 1989? De ce ,,omul” si nu ,,un om”? Singularitatea lui Mititelu ar fi data de traiul lui in socialism, adica de ceea ce, la o prima vedere, caracterizeaza 22 de milioane de romani (si alte sute de milioane si miliarde care au trait si traiesc inca in socialism: ,,pe un sfert din suprafata globului, o treime din populatia globului rigiie pe deselate zi si noapte”, spunea Cezar Mititelu). Descriptia definita, cum numesc filozofii limbajului sintagma din titlu, indica unicitatea lui Mititelu; ,,omul care a trait in socialism” desemneaza, pare-se, univoc, pe individul Cezar Mititelu. Cum este posibil asa ceva? Stim ca Diogene se preumba, ziua-n amiaza mare, cu o lampa aprinsa prin Atena, strigind ca ar cauta un om. Am putea crede, prin analogie, ca accentul trebuie sa cada, in sintagma sus-zisa, pe ,,omul”: multi vor fi trait in socialism, insa prea putini vor fi fost oameni. Fara a fi cu adevarat numeric unic, Mititelu ar putea reprezenta, paradigmatic, omul autentic in socialism, cel care se straduieste sa traiasca cu adevarat omeneste intr-o orinduire dezumanizanta. Nu aceasta este, insa, justificarea titlului. Cititorul cartii lui Peter Ratiu va putea-o gasi numai ajungind pina la sfirsitul lecturii si parcurgind o scrisoare (neincheiata si neexpediata) a lui Mititelu catre Ratiu, reprodusa in anexe si insotita de note explicative. In aceasta scrisoare, datind din 1998, Cezar Mititelu reproduce cinci fraze prin care a fost caracterizat de altii si pe care le judeca apte sa dea seama de cine a fost el. Preocuparea pentru heterocaracterizarea sa este mai veche. Cel putin din 1995, el incerca sa isi configureze o ,,efigie” obiectiva, o carte de vizita cu care s-ar putea infatisa inaintea lui Dumnezeu. In centrul ,,efigiei” se gasea, dupa cum o spune el insusi intr-o inregistrare audio care, miraculos, mi-a ajuns la cunostinta, constatarea pe care Ratiu o facuse in iarna lui 1983: ,,Daca asta (C. M.) va intra in istoria filozofiei, este pentru ca a descoperit ca noi traim in socialism”. A doua propozitie a acestei fraze surprindea, dupa Mititelu, esenta vietii lui.

Aceasta dezvaluire nu va ajuta cititorul, ma tem, sa inteleaga mare lucru. Cum putea sa ,,descopere” Mititelu ceea ce toata lumea stia? Ca noi traim in socialism, nu in capitalism, nici in feudalism, nici in comuna primitiva? Imi ingadui sa divulg un pasaj din capitol al patrulea al cartii lui Ratiu, un capitol central din punct de vedere teoretic:

,,…Cezar descoperise, dupa Declaratia din Aprilie, 1964, si reiese din ultima lui scrisoare… ca a ramas neclintit in convingerea potrivit careia Revolutia din Octombrie a generat o realitate ireversibila al carei centru de greutate se afla in cu totul alta parte decit tirania vulgaris. […] Ipoteza lui Cezar se poate reformula astfel: istoria si-a urmat cursul si traim intr-o lume fata de care descompunerea Imperiului Roman in pulbere si barbarie a fost exercitiu viguros; participantii, in loc sa-si asume noua sarcina istorica, au ales, in chip tot atit de fara precedent, sa-si ia concediu fara plata care dureaza de un secol. Mai tirziu, comitetul central al destinului a aprobat un concediu fara plata de ordinul al doilea, inceputul caruia putem conveni sa-l marcam 9 noiembrie 1989, ziua caderii Zidului din Berlin. Acest al doilea concediu, ar spune Cezar, va trebui abrogat, iar oamenii vor trebui sa reia procesul revolutiei comuniste in punctul in care acesta fusese abandonat, platind totodata dobinzile acumulate in cursul celor doua lungi absente nemotivate.”

Cezar Mititelu era, asadar, un istoricist, in terminologia lui Popper. El gindea ca, in 1917, umanitatea pasise definitiv si irevocabil in ,,imperiul libertatii” – in socialism. Desigur, nu tot globul pamintesc intrase in conul de lumina viitor al Revolutiei socialiste, insa Romania intrase. Romanii, insa, in loc sa traiasca acolo unde le stateau picioarele, traiau in iluzie, intr-un ,,afara” visat, intr-o lume fictionala, ca aceea a unui film sau a unui roman, precum, sa spunem, ,,nobilii” care, sub Republica Franceza, inca isi mai spun conti si marchizi si transmit urmasilor titluri caduce. Viata lui Mititelu a fost traita fara rest in orizontul acestei convingeri. Desi mare iubitor al lui Heraclit, Mititelu a trait ca un Ahile eleat consecvent care, negind realitatea a ceea ce ii apare ,,gloatei fara judecata” ca existent, ar fi convins ca nu poate ajunge din urma broasca testoasa.

Cartea lui Peter Ratiu se opune imaginii care a inceput sa se cristalizeze si sa incremeneasca, a unui Mititelu ,,protestatar” fata de regimul comunist sau ,,disident”. N-ar fi fost rau ca Mititelu sa fie un astfel de personaj, care sa mai ingroase putin rindurile anemice ale opozantilor la totalitarism in ,,Epoca de aur”. Insa Mititelu, potrivit lui Ratiu, nu trebuie privit din perspectiva interesului pentru victimele comunismului, ci din perspectiva, pina acum putin imbratisata, a interesului pentru cei care au supravietuit si au fost obligati sa traiasca sub guvernarea diverselor partide comuniste. Eu ma gasesc aici, in RSR, un stat socialist, nu altundeva, ce fac eu cu viata mea in aceste conditii concrete? Cum trebuie sa traiesc eu, aici si acum? Aceasta a fost problema lui Mititelu. Peter Ratiu ne arata cum a inteles Mititelu sa se confrunte cu ea, cum a ales, s-a tinut consecvent de alegerea facuta si, cum, in final, mai degraba a esuat decit a reusit Cezar Mititelu. Perspectiva lui Ratiu nu este, asadar, una politica sau politizanta, ci una a normalitatii etic-civice. Cartea lui ii va interesa nu numai pe cei doritori sa stie mai multe despre Mititelu, dar si pe cei preocupati de formele in care, evanescenta si insulara, a existat in comunism societate civila.

Bogdan Rusu este profesor de filozofie la un liceu din regiunea pariziana si a publicat articole despre Cezar Mititelu si despre Monciu-Sudinski in revistele Romania literara, Vatra si intr-un volum colectiv de filozofie.