Descriere

Crampeie din timp (eBook ePUB) – Autor Antal Mahler- Editura Letras, 2020

Acesta este un eBook protejat cu DRM. Pentru a-l citi, descarcă gratuit aplicația Adobe Digital Edition.

O carte care m-a cucerit de la primele rânduri! 

Eu, poet ca structură și organizare intrinsecă, am fost cucerită de limbajul metaforizat, încifrat, purtător de simboluri și încărcături poetice. Cartea își afirmă abordarea și statusul, crezul și sensul începând cu primul cuvânt, „Groapa”, metaforă care exprimă și-și asumă bariera, granița, portalul care separă elemente, noțiuni, realități prezente sau trecute dar antitetice și profund, esențial și incontestabil diferite: viața la țară vs. viața la oraș, trecut vs. prezent, puțin vs. mult, copilărie vs. maturitate, comunism vs. democrație, ieri vs. azi… Odată cu prefața, are loc o detronare, răsturnare a valorilor, care este dezavuat atribuită schimbării de domiciliu: urban—mașini, apartamente, bani, serviciu, proiecte vs. rural—groapă/pământ, bălării, apă de la marginea satului/de ploaie (metafora „limitrofă”) și uscăciunea/seceta care fac roadele/recoltele dependente de elementele meteorologice/naturale (omul la mila capriciilor naturii). O altă metaforă adânc impregnată în structura cărții este aceea a dezrădăcinării și înrădăcinării, atât prin mutarea/schimbarea de domiciliu a „gropii”, cât și prin relația copilului cu tatăl natural, în „Di’s tălane!”, vorbind despre legături care se nasc sau se rup cu pământul, cu „sângele”, cu trecutul, cu prezentul, cu istoria, cu contemporaneitatea, cu alte etnii, cu conaționalii, cu alții sau cu sine. 

Într-un ton duios, narațiunea ne permite o întoarcere în timp, un timp în care valorile atingeau alte cote, pe o altă scală, când fiind mai simplu era mai curat, mai cursiv și mai flexibil ( ziarul „Scînteia” și multiplele sale întrebuințări). Moartea bunicii Gica trezește în noi moartea bunicilor noastre, este una universală și perpetuu dureroasă. Metaforizarea deghizată în cuvinte simple, fluente și cursive este prezentă și aici prin actul de a scrie în colbul drumului, cu un băț, „știrea” morții bunicii—simbolismul vieții (în literele achiziționate cu sprijinul bunicii) și al morții (țărâna în care ne întoarcem) redau ciclicitatea vieții. 

Subtitlurile constituie, în sine, un periplu prin simbolistica vieții de copil crescut la țară, constituie miezuri, sâmburi în jurul cărora crește zemoasă și aromată pulpa fructului copilăriei, cu piciorușele în glod sau colb, la sânul buneilor, în căldura galbenă a verilor, în gerul mușcător al degețelelor clădind la omul de zăpadă: „Di’s tălane!”, „Mamaia Gica”, „Garduri”, „Corcodușele”, „La serbare”, „Câmpia”, „Leacul”, „Spaima”, etc. Aceste vremuri vechi amintesc de buna vecinătate, de viețuirea în bună pace, când timpul era mai îngăduitor cu omul și când omul era mai tolerant cu seamănul său.

Aventurile cu Albuș sau cu Rih, câinii, sunt acele aventuri generice ale copilăriei la țară pe care toți, din categorie, le deținem și le povestim cu haz și însuflețire de câte ori ne adunăm cu oameni dragi, în momente de suflet și care se transformă dintr-un accident, picurat cu sânge uneori, într-o apropiere legată prin hohote de râs. Umorul este acela veritabil, ca și sufletul țăranului de demult, neaoș, energic, fără ranchiună și resentimente, cu haz de necaz, brut ca și blând, carnal ca și de suflet. Sudalmele arată cum este țăranul încropit și cum e viața lui, aspre și-ntr-o descărcare tumultoasă care lasă sufletul curat pentru împărtășania și închinăciunea curățeniei din postul sărbătorilor.

Furturile copiilor din bunurile CAP-ului (Cooperativei Agricole de Producție) vorbesc despre un ritual de inițiere pentru toți copiii crescuți în acele vremuri, la sat, care treceau cel puțin o dată prin această aventură supremă, iar cei mai mici erau promovați de cei mari prin „proba de foc”, ca mai apoi prichindeii să treacă în rândul „nenicilor”.

Se vorbește despre bucatele sfinte ale țăranului: slană afumată, jumările, pita, vinul de butuc și voia bună în mistică înfrățire cu harul povestirii la gura sobei, în trosnetul lemnului și dogoarea plitei. 

Se vorbește despre tradițiile românești, colindatul și buneii (Cioca-Boca), despre cutreieratul prin pădure primăvara după viorele și ceapa-ciorii, despre culesul ierbii pentru găini, despre câinele, veșnicul și loialul prieten al copilului de la sat (Rih și Albuș), despre formule „magice” de limbaj al satului—„Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!/ Nu te iau că ești mic și te cheamă, Polonic!”, „Roșu-Stop”, „Ofticosu’ roade osu’ !”, „Când ne-o fi mai rău, ca acu’ să ne fie!”, „Ai slăbit ca lupta de clasă!”, „Vin (de butuc), ca să facem sânge!”; despre serbări și coronițe din flori nemuritoare mov, despre cărțile de premii, despre PCR-ul și poeziile comuniste de la serbările de premiere, despre PCR-ul cu „ochii și urechile” sale…

Amintiri din copilărie despre noi, născuți și crescuți în „epoca de aur”, „decrețeii” veniți pe lume cu voie sau mai fără voie, dar crescuți cu dragoste pe vremea când timpul ne era prieten, pe vremea când valorile erau la fel de simple ca și cuvintele care le definesc, pe vremea când Dumnezeu era mai aproape de oameni și cel adevărat, chiar dacă prigonit, interzis, exilat și demolat! O carte care mi-a stârnit atâtea amintiri minunate, atâtea culori calde și dulci, atâtea nostalgii și duioșii, atâtea amintiri împletite în iubiri și doruri și regrete, atâtea frumuseți pierdute și-ngropate pe care le dezgrop și redescopăr acum ca pe comori ale mele, din mine, organice și pulsânde pe care le-am tânjit și care mă definesc în și prin timp! 

Recenzie de Ionela Mihaela Bucelan

 

Antal Mahler

Antal Mahler

Îmi amintesc exact ziua când am început să scriu, era 1 noiembrie 1992,  ziua care mi l-a răpit pe bunicul meu. Atunci am scris prima mea poezie: “Noiembrie”, iar altele aveau să o urmeze… Așa că în 1999 am publicat prima carte: “Suflet de Vânzare”.  Eram însă mult prea tânăr, cărticica abia de aduna vreo treizeci de pagini, dar eu mă entuziasmam de o sută. Am ales să o semnez cu numele pe care l-am purtat până la vârstă de 5 ani: Antal Mahler care era și numele bunicului meu.

Un Antal Mahler înceta să mai existe și un altul se încăpățâna să renască. Criticii au primit cartea cu rezerve, iar pe mine asta m-a ambiționat destul cât să mai scriu un volum de poezii, în doar o lună: “Ecou”. L-am scris și publicat cu furie, repede, gândind să dovedesc ceva… Nu a ieșit bine și cei care au înțeles asta m-au măsurat cu reproș. Iar eu am făcut ceea ce era cel mai rău, m-am închis în mine.

Am continuat, însă, să scriu poezii: 2000 –  “Eu sunt copacul blestemat”, 2001 – “Iubind pe Ela”, 2002 – “Pentru totdeauna”. Nu le-am mai publicat însă, le-am ținut pentru mine până în 2014, când am adunat toate poeziile mele într-un singur volum: “Suflete de Vanzare” și le-am publicat ca pe o eliberare de trecut, neavând să mai scriu poezii vreodată.

În 2010 m-am apucat însă să țin un blog, unde am  scris vreme de mai mulți ani maxime și eseuri, pe care le-am strâns în 2020 între copertele volumului “Cetățean al fericirii”. Apoi am continuat să scriu maxime, preț de încă jumătate de volum care așteaptă zile mai bune. Însă în 2020 s-a născut fiul meu, iar asta m-a schimbat mai mult decât aș fi crezut vreodată. Deodată m-am temut că nu o să pot să ajung ziua în care să îi spun cum a fost atunci când eu eram la rândul meu copil. Așa că am scris pentru el  “Crâmpeie din timp”, m-am apucat în ianuarie și am terminat în aprilie, grăbit să nu mă prindă ziua mea, atunci când mai îmbătrâneam puțin.