Descriere

Cusaturile noastre romanesti, mai ales cele care sunt realizate folosind punctul in cruce sau cruciulita, sunt pe cat de frumoase, pe atat de usor de cusut. Motivele populare se regasesc cusute atat pe iile traditionale cat si pe stergare, servete, fete de masa si alte tesaturi care au impodobit casele bunicilor nostri. Pornind de la modelele traditionale cu tot ce inseamna ele, am adaptat si creat modele noi care se regasesc pe decoratiunile si accesoriile prezentate in aceasta carte.

Cu siguranta, frumusetea iilor traditionale este inegalabila, dar cusaturile noastre pot fi adaptate si la interioarele actuale si mai ales la tendintele pe care le urmam in decorarea casei sau in accesorizarea unei tinute, de pilda. Se poate crea cu usurinta o armonie intre rustic si modern, intre combinarea unor elemente ce tin de traditie cu elemente noi – totul e sa avem viziune si creativitate.

Aceste lucruri imi doresc sa le aduc in prim plan in prezenta carte, viziunea si creativitatea, pornind de la o mostenire lasata de bunicile noastre, aceea a complexitatii simbolistice si a frumusetii pure a cusaturilor populare romanesti!