Descriere

(eBook ePUB) Dincolo – Autori: Viorica si Mircea Dan Hariton – Editura Letras, 2021

Acesta este un eBook protejat cu DRM. Pentru a-l citi, descarca gratuit aplicatia Adobe Digital Edition.

                    De-a lungul timpului am citit multe carti, unele interzise, altele greu de gasit, majoritatea cu tematica legata de ceea ce insemnau, pe scurt, misterele vazute si nevazute ale acestei lumi. La un moment dat, tot parcurgand materialele si vazand ca unele dintre acestea necesitau mai mult timp de intelegere, ne-a incoltit in minte ideea sa structuram toate notitele adunate si cu cateva explicatii suplimentare sa scriem o carte.

                    Gandit si facut, si astfel s-a nascut cartea ,,Dincolo“, o carte minunata ce cuprinde teme pe care reprezentanti ai diverselor ramuri ale ocultismului – teozofiei, antropozofiei, doctrinei spiritiste si ezoterismului, crestin sau iudaic, oriental sau occidental, le-au prezentat deja in lucrarile lor.

                    Nu vom dori sa convingem pe nimeni ca este adevarat ceea ce am explicat in aceasta carte, deoarece fiecare om este liber sa creada ce doreste, conform puterii sale de intelegere, imaginatiei si logicii sale interioare.

                    Din punctul nostru de vedere, consideram ca importanta este modalitatea de a face mai usor de inteles diferitele notiuni intalnite, astfel incat ele sa constituie o structura solida de termeni, concepte si credinte pe care fiecare om si le va putea insusi sau cel putin verifica.

Autorii,
Viorica Hariton
Mircea Dan Hariton

Despre autoarea VİORİCA GABRİELA HARİTON

Nascuta in Braila la 13 martie 1937, Viorica Gabriela Hariton a fost asistent universitar in perioada 1960-1990 la Facultatea de Limbi straine a Universitatii din Bucuresti – sectia Limba franceza.

A publicat articole de civilizatie si literatura universala si comparata in ,,Analele Universitatii Bucuresti”, i-au trecut prin mana serii intregi de studenti, carora le-a deschis apetitul pentru cultura si civilizatia poporului francez.

A fost preocupata inca din tinerete de ceea ce inseamna lumea de dincolo, acea lume nevazuta pentru majoritatea dintre noi. Fiind pasionata, a studiat profund, a analizat cu rabdare multe scrieri si marturii din domeniul spiritual-ocult si a citit foarte mult, chiar cu pretul scaderii in timp a vederii, iar dupa mai multi ani de cercetare, intreaga sa activitate s-a concretizat printr-un material bine sistematizat, din care o parte apare in cartea pe care a intitulat-o ,,Dincolo“.