Descriere

Domnișoara Kitty (ed. tipărită) – Autor Bățmîndru Lucia – Editura Armonii Culturale, 2020

 

  • Cartea „Domnișoara Kitty” reprezintă în sine o carte cu o valoare sentimentală de neprețuit fiind cartea de debut în care autoarea îmbină cele mai frumoase amintiri trăite în copilărie cu imaginația ca să le ofere apoi spre nemurire nepoatei sale, Toderașco Cristina Gabriela.

  • Autoarea ne îndeamnă la vis și visare, la eliberarea imaginației către orizonturi mereu inovative și, în special, la păstrarea sufletului de copil, a inocenței pe care din păcate, riscăm să o pierdem la maturitate. Citind această carte, veți fi transportați într-o lume feerică cu happy-end.

 

Despre autor:

Bățmîndru Lucia

Bățmîndru Lucia

Născută la 4 august 1982, în satul Ghioltosu, Republica Moldova.
Domiciliul actual: Braşov, România.
Vine din stânga Prutului, cu reale calități în literatură, muzică şi pictură, reflex al educației în familie, din rețeaua școlară și culturală. Astfel obține:

1993 locul I la olimpiada raională, secțiunea pictură;

1994 calificare pentru reprezentarea raionului Cantemir la Filarmonica din Chișinău;

1995 interpret vocal la concursul de compoziție organizat de Școala muzicală “Valeriu Hanganu” cu piese semnate de Ecaterina Bățmîndru unde compozitoarea obține premiul III și calificare pentru Chișinău);

De-a lungul timpului obține multe premii alături de sora ei, Ecaterina Bățmîndru. În 1999 Nina Josu a publicat un articol “Inspirată de Eminescu” în săptămânalul “Literatura și Arta” (din R. Moldova), în care a comentat poeziile autoarei Lucia Bățmîndru, făcând o selecție și dând exemple de câteva versuri care i-au plăcut în mod deosebit.

În 2011 debutează cu un volum de proză la Editura Armonii Culturale, “Domnișoara Kitty”;

 

2012
În ianuarie publică cartea de epigrame“Epigolane IMNlunate” unde este coautor, semnând epigrame, coperta și ilustrația;
Tehnoredactează, semnează coperţile şi o parte din ghicitorile apărute în cele două volume de ghicitori pentru copii “Cartea mea de ghicitori” și “Ghicitoare, provocare, mă ghiceşti şi-mi dai culoare”;
Publică volumul de poezii „În Paşi de Phoenix”;

2013
Publică cele patru cărți din colecţia “Tâlcuiri Moldoveneşti”: “Preţul iubirii”, “Trandafirul Alb”, “Siberianul” și “Planeta NAUM”;
În iunie, semnează grafica şi coperta din “Nania” – carte de poveşti scrisă de poetul şi prozatorul Emil Druncea;
În septembrie, semnează grafica şi coperta din “Fabule și alte poezii” – carte scrisă de poetul George Peagu;

Apariţii în antologii: “Comori de vise”, “Meridiane Lirice (Aripi de vis)”, “Ceasuri de Mătase”;

Publică în mai multe reviste: “Romeo și Julieta la Mizil”, “Armonii Culturale”, „Clipa”, „Gandacul de colorado”, “Dor de dor”, “Paradigme virtuale”;

DIPLOME / PREMII:
2014, Aprilie – Premiul Muzeului Literaturii Române, la Concursul de Povești de la Bojdeucă din Țicău.
2014, August – Premiul I “Dropia de aur” pentru epigramă în cadrul concursului naţional “Dor de dor”.
2015, August – Premiul I “Dropia de aur” pentru pictură în cadrul concursului naţional “Dor de dor”.