Descriere

După răsărit (eBook ePUB) – Autor Oana Lazăr – Editura Letras, 2020

Acesta este un eBook protejat cu DRM. Pentru a-l citi, descarcă gratuit aplicația Adobe Digital Edition.

 

Într-o lume în care cuvintele ne cântăresc uneori existența, oamenii trec nepăsători pe lângă ele. Le privesc, le ascultă, le vorbesc, dar nu le înțeleg. Noaptea totul e neclintit. Liniștea se transformă în vânt și pare că vrea să cuprindă natura toată. Gândurile, emoțiile celor ce dibuiesc prin întuneric se accentuează, cuvintelor le cresc aripi și zboară prin aer. Titlul volumului sugerează o „deșteptare”, în sens figurat. Desemnează o perioadă în care mi-am exteriorizat toate stările sufletești, prin intermediul cuvintelor, într-o serie de poezii. Dar nu cuvintele sunt importante, ci mesajele din spatele lor în care se poate regăsi oricine.

Volumul de poezii „După răsărit” spune o poveste în care timpul ori ne ajuta, ori ne împiedică, în care libertatea ne aduce într-un punct unde e prea devreme pentru a ne îngădui adevaruri și prea târziu pentru a ne retrage. Limitele sunt cele care ne apropie, dar și cele care ne împiedică din a ne desăvârși, iar aceste limite sunt generate de noi înșine.

 

Despre autor

M-am născut pe 6 ianuarie 2001 în Iaşi şi am terminat liceul la Colegiul Naţional „August Treboniu Laurian” din Botoşani în 2020. În prezent studiez la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

De când eram mică am avut o pasiune deosebită pentru scris şi ţineam mereu jurnale pe care îmi place să le recitesc din când în când. Cu cât creşteam, cu atât se accentua dorinţa de a scrie, iar în 2016 am creat un blog pe care îmi postam micile creaţii. Fiecare poem pe care îl scriu reprezintă o parte din povestea mea de viaţă, astfel toate adunate formează un întreg. Niciodată nu am explicat cuiva în lux de amănunte mesajele ascunse din spatele versurilor. Consider că ele pot fi interpretate în nenumărate feluri de orice persoană care are răbdarea de a citi.