Descriere

Emoții care te trezesc (ed. tiparita) autor Cristian Țone  – Editura Letras, 2020

 

„Emoții care te trezesc” este o carte cu povești din inimă pentru inimă. Fiecare poveste are un mesaj de transmis, are o învățătură. Cele mai multe din ele le-am scris de când m-am mutat la Cluj, în singurătate, cu emoții, reflectând dimineața la cafea. Sunt un om mai sensibil de fel, dar cafeaua de dimineață mă sensibilizează și mai tare. Singurătatea îmi limpezește gândurile însă interacțiunea cu ceilalți mă hrănește. Scopul cu această carte este de a ajuta. Dau și eu mai departe ceea ce am învățat din experiențele mele, din interacțiunea cu ceilalți și mai ales din diminețile cu cafea.

„Emoții care te trezesc” este o carte care-ți oferă puncte noi de vedere asupra unor probleme cotidiene, oferindu-ți în același timp și soluții. Este o carte cel puțin interesantă pe care cred că o vei reciti de mai multe ori.

Autorul,
Cristian Țone