Descriere
(eBook ePUB) Ghidul datului in bara – Autor: Alex N. – Editura Letras, 2021
Numele meu este … Sunt din comuna… judetul… Am ales aceasta facultate pentru ca…
Era ca un formular oral in care noi trebuia sa completam cele trei puncte. Nimanui nu-i pasa ce spui, cat timp ajutai sistemul birocratic sa-si faca damblaua. Eu sunt Razvan si cred ca e un nume care mi se potriveste. Stiu ca am fost urat ca dracu’ in liceu la fel cum stiu ca acum sunt mediu – de inaltime medie, cu trasaturi nici-frumoase-nici-urate (medii), cu o … medie. Inteligenta mea o presupun, de asemenea, medie, cu toate ca in balonasul meu de sapun, in care imi place sa ma retrag cateodata, ma cred destul de destept. Notele de la scoala sunt medii, marimea de la pantofi…42-43, deci tot medie, pana si shaorma o comand mereu medie pentru ca pe aia mare n-o termin. Daca v-ati facut despre mine vreo impresie sper sa va inselati. In ciuda tuturor celor enuntate mai sus, urasc mediocritatea. Poate de aceea nu ma plac. Deci puteti sa ma numiti Mr. Olimpia sau idiotul secolului, dar, va rog, nu ma credeti mediu pentru ca nu sunt asa.
Acum, ca am vorbit despre mine, o sa continuam subiectul acesta incredibil de interesant prin a spune ca prezentarile acelea banale m-au facut s-o remarc pe Domnisoara A. Era ceva in tonalitatea vocii ei, care-mi topea sternul. Acum vorbesc din perspectiva unui nebun care o pastreaza in minte de ani de zile, dar pot spune sigur ca atunci mi-a trezit cel putin curiozitatea. Era o fata inalta, zvelta, cu niste forme perfecte dar cuminti si niste picioare cam groase dupa parerea unora. Mie nu-mi displaceau ci, dimpotriva, le-am urmarit curios in timp ce se ridica de la masa si-si cauta ceva in poseta. Soldurile ei se urmau gratios unul pe celalalt, iar eu priveam scena fara nici un strop de obscenitate. Curios ca un copil si la fel de fascinat ca unul. Parul ii era de un castaniu natural si sanatos, neatins de capriciile adolescentei moderne. Avea un zambet cald, cu multi dinti si atunci cand zambea ochiul stang se inchidea strengareste.
florinhladie –
In momentul în care simt nevoia de o lectură maturată în cele mai nobile și alese vase, cei mai mulți devoratori de lectură se grăbesc să dea un search după Dostoievski, Kant, Iorga, Michelangelo, Brâncuși sau alți mari mântuitori de condeie; în schimb, eu am luat ce mi-a picat la mână iar Bunul Dumnezeu a făcut ca la un început de vară, de iunie, de înflorit de tei, să-mi pice opera “Ghidul datului în bară” de Alex N. Recunosc cu mâna pe inimă că in momentul în care am rasfoit-o el fugitivo și am văzut că nu are poze am fost cuprins de un soi de scepticism acut cutanat. Cu toate acestea, în mintea mea, ceva din marele Columb îmi șoptea rinolalitic dar convingător să mă avânt către necunoscutul de dinaintea-mi. Astfel, în compania unei doamne deja trecută de vârsta maturității, poate nu pe gustul tuturor, cu domiciliul in Iași, plinuță la înfățișare, de o răceală nicidecum mai potrivită… Grasa de Cotnari, că despre ea este vorba… am început festinul.
Primele pagini m-au surprins la o masă ultracentrală în celebrul Mirazur, servind elegant cu cea mai mică linguriță de lângă farfurie, desertul pe care îl aveam în față…pentru ca până la ultima filă să ajung la mine în bucătărie, dupa o săptămână de nemâncat, hămesindu-mă cu ambele mâini pe nerăsuflate, uitând de rubricile “Așa nu” din “Codul bunelor maniere”. Empatizând cu spiritul tânărului Răzvan și transpunându-mă în realitatea emoțiilor lui, am reușit chiar să identific câteva forme de cerneală care descriau niște experiențe anterioare ce ne erau comune. Și cum de ce ți-e frică, de aia nu scapi, preț de câteva ore m-am plimbat nestingherit printr-un carusel al emoțiilor și al amintirilor.
Tumultul necontenit și neprevăzutul întâmplărilor din viața lui Răzvan, ne fac pe noi, cititorii de rând să realizăm că în spatele unui zâmbet poate exista cea mai cumplită tristețe, ca în spatele unui chip care nu spune nimic pot exista toate răspunsurile pe care le căutăm sau că în spatele unor lacrimi poate exista fericirea absolută.
Să nu mă pot pișa în văzul lumii daca asta nu e cea mai bună carte pe care am citit-o in seara asta. Cu toate acestea, ajungând la finalul acestei capodopere si doar pe la jumătatea grasei, am rămas cu un gust mai mult demi-dulce decât amar, întrebându-mă daca Răzvan a continuat să îi trimită lămâi Alisei…
Victor.