Descriere
Îmbrățișările dureroase (ed tipărită) – Autor: CERASELA MIA – Editura Letras, 2021
Sunt cetățeanul neștiut. Mă plouă caiși prin vânt. Data de naștere n-o știu, dar mi-o bănuiesc, aproape cu exactitate, copiii mei nenăscuți. Lor le duc dorul, lor și părinților furibunzi, care n-au avut zile să-i nască. Pruncii își cer dreptatea din ceruri, cu bice și scorbaciuri.
Nu am vreo denumire anume, puteți să-mi ziceți oricum, vântul făr’ de stăpân, cretina cu-n singur plămân. Neaerisită ca beciurile dospite în mucegai. Sunt eu, nu-ți sunt, ierburi decopertând acoperișuri de case, de ape, de un ilustru submarin, turcoaze prăbușite printre cristaluri și iriși, și pleoape.
Extras din text:
***
E îngerul ce harpa și-a strunit
când pasul ți l-ai priponit.
Și versul ți l-ai pierdut pe drum,
e îngerul făr’ de stăpân.
L-am agățat în cui aseară,
a amuțit, tembel, și isterizând apatic.
Doar rânjetul mai lumina
cuiul deasupra sa…
Din aripi își făcuse bice,
din pumni – oțel înverșunat.
Funesta nălucă cântând
un drum către rai mai blând.
Doar timpul măsurat de ceas
mai spune de al tău pas.
Înțelenit printre ogoare
e ceasul fără de scăpare.
Amuți-va vuietul din munți,
crăpa-vor vaiete adânci.
Mieii își vor dori apusul,
apele își vor întoarce cursul.
Munții vor scoate hohot prin văi,
de tine vor plânge ai tăi călăi.
***
Recenzii
Nu există recenzii până acum.