Descriere
In 2011 s-au implinit 1700 de ani de la moartea unei mari personalitati militare romane, care s-a nascut intr-o familie originara din Dacia Romana si care a ajuns la demnitatea suprema in imperiu: Galerius. Ramas in istorie mai ales ca un feroce persecutor al crestinilor, el a fost inainte de toate unul dintre conducatorii care au aplicat acele reforme care au asigurat redresarea statului si a armatei romane dupa mai multe decenii de criza. Pentru istoria militara romaneasca, personalitatea lui Galerius prezinta un plus de interes, deoarece, prin mama sa, el era de origine daco-romana.
Doar I. I. Russu s-a preocupat de el in cele doua monografii despre persoanele de origine traco-daca din imperiul roman, precum si in cartea in care a presupus originea carpica a albanezilor. S-a mai scris despre Galerius si in diferite lucrari despre limes-ul dunarean in perioada tetrarhiei (Ion Barnea, Alexandru Barnea, Nicolae Gudea, Mihail Zahariade), despre Dacia Romana (Constantin Daicoviciu), sau despre persecutarea crestinilor (Emilian Popescu, Mihai Catoi), sau despre inamicul sau, uzurpatorul Maxentius (Ramiro Donciu).
Ion Barnea s-a ocupat intr-un articol de popularizare de arcul de la Thessalonic, indeosebi de dacii reprezentati in unele frize. Acelasi subiect a fost tratat intr-o comunicare prezentata la congresul de tracologie din 1976 de catre un amator, Victor Stancu, dar cu unele exagerari. Sunt de amintit aici si studiile introductive la cele doua traduceri romanesti ale operei lui Lactantius, de Claudiu Ariesan si Dragos Mirsanu. Mai adaug ca am scris despre Galerius intr-unul dintre studiile de la inceputurile activitatii mele de istoric (Madgearu 1986), precum si intr-un articol despre monumentul funerar al unui militar crestin exclus din armata in timpul marii persecutii (Madgearu 2001). Acum, consider ca o monografie despre Galerius este necesara istoriografiei romanesti, chiar daca ea vine la scurt timp dupa cea publicata de B. Leadbetter.
Excursul III. Galerius in legendele sfintilor Dimitrie si Gheorghe
Imparatul Galerius | Alexandru Madgearu |carte aparuta la Editura Cetatea de Scaun
Recenzii
Nu există recenzii până acum.