Descriere

Întoarcerea filosofilor (ed. tiparita) – autor Ionuț Leonard Corbeanu– Editura Letras, 2020

Obiectivul prezentului material este de a scoate în evidență într-un mod cât se poate de simplu originea a ceea ce suntem, ce poate fi găsită, pătrunsă și înțeleasă doar îndreptând atenția spre interior. Căutând neîncetat în locașurile filosofale ale propriului sine”.

Gândurile, dorințele, idealurile ce cuprind sistemele de investigare care au stat la baza oricărui conglomerat uman au fost generate mereu din ceea ce poartă denumirea de interior.

 A refuza sau nu această afirmație este un drept de nezdruncinat al fiecăruia.

Însă, pentru cel ce deja a plătit fructul înțelegerii sale cu sudoarea frunții pe tărâmul cercetării sinelui, acest fapt se dovedește a fi axiomatic.

Prin ceea ce este, lucrarea de față își propune să fie o oglindă a reflecțiilor asupra imensului tărâm psihologic în care cu toții ne avem existența și pe care într-un mod paradoxal ajungem să îl ignorăm în totalitate.

 Să nu uităm că orice rod mai mare sau mai mic ajunge să fie hrană pentru cel flămând. Rod al înțelepciunii pe care cândva eclesiastul l-a gustat. Și l-a gustat din plin!

Destinele nu sunt aceleași pentru toți, dar toți ne putem schimba destinele!   

 Autorul

 

Ionut Leonard Corbeanu

Ionut Leonard Corbeanu

Despre autor

A descrie ceea ce suntem, uneori se dovedește a fi o adevărată provocare. Am fost și mereu voi fi ghidat de un nesecat imbold al cunoașterii de sine și al schimbării. Cunoașterea de sine, exigentă prin fapt, presupune curaj și acceptare a ceea ce suntem în interiorul unei continue dualități: bine și rău. Schimbarea apare din nevoia de a transcende ceea ce există în interiorul nostru ca elemente lipsite de fond. Nestatornice și superficiale.  Motiv pentru care mă consider un student al cunoașterii. Al adevăratei gnoze ce îți oferă didactica prin care poți accede la descifrarea marii enigme: cine suntem! Totul transpus în etape și etape. Niveluri și niveluri. Cu tot ceea ce acestea îți relevă și oferă.

Deosebite mulțumiri Editurii LETRAS, pentru acceptarea și publicarea acestui prim material, consecință a unui mic pas făcut pe marele drum al Cunoașterii de Sine.