Descriere

Între două lumi (eBook ePUB) – Gloria Stein – Editura Letras, 2020

Acesta este un eBook protejat cu DRM. Pentru a-l citi, descarcă gratuit aplicația Adobe Digital Edition.

 

Poate că în această viață nu vei primi tot ceea ce ți se cuvine, dar crede. Crezând, vei crea conexiuni puternice între Eul tău și Univers, care îți vor facilita trecerea mai ușoară spre realitate.

Continuă să visezi și să ai încredere, nu știi când visul frumos se va transforma în realitate.

Dimineața aceea începuse la fel ca de fiecare dată, ea alergând prin casă și prin gândul ei cu viteza luminii, sperând să nu întârzie la ultimul examen final ce i-ar putea schimba viața.

Scările păreau că nu se mai termină, pantofii nu apucase să îi încalțe, dar avea timp până în stație.

La ieșirea din bloc, brusc, apăru Dana, care părea mai proaspătă că niciodată.

—Hei, unde pleci la ora asta?

—Aceeași întrebare pot să o pun și eu, doar că tu te cam întorci…

Râseră amândouă în același timp.

—Wow, ce seară ai pierdut. Demențială. Dar ce îți spun eu ție?

—Nu mă îndoiesc, doar că acum mă cam grăbesc. Am examen în circa 75 de min!

—Aaa, finalul? Auzi, am vorbit cu mama și mi-a zis să mergem câteva zile la țară, să sărbătorim acest succes-minune al tău, dar eu mă gândesc la altceva…

—Îhî, mi-aș dori să te ascult, dar fug acum!

—Stai, te duc eu! sări ea.

—Cât alcool ai în sânge sau invers? și râse încet.

—Hai, nu fi băbăciune… că nu am băut mult! Zise ea puțin afectată.

—Depinde ce înseamnă mult la tine?! Bine, ai 10 secunde să ajungi la mașină!

***

 

Trase ultimul fum, mai verifică o dată valiza, apoi geanta de paie, parfum mic, gloss, portofelul, pașaport, țigări, chei, lista… tot, era tot. Își prinse eșarfa la gât în fața oglinzii, cămașa în pantaloni – partea din față, spate lăsată liberă, sandalele cu talpa ortopedică erau OK. Părul proaspăt spălat nu era prea ascultător, dar, în fine… era acolo.

Dana claxona de zor la 6.45 dimineața!

—Calmează-te, ajungem.

—Hai azi, hai! Wow, arăți hot!

—Da, da. La tine a venit poliția modei, again!

—Dragă, mergem în țara bărbaților frumoși! Zise Dana.

—Îhî, cum zici tu.

La aeroport, spre check-in, Dana trecuse prin altă parte, adică pe sub acele benzi de demarcație. Cu părul ei blond, se făcea ușor remarcată. Nici hainele bine poziționate pe trupul ei lucrat atent la sală nu ieșeau deloc din tiparul de fată descurcăreață cu viața.

Marta se strecura printre benzi cu ochii la ea, mai aruncând un ochi și după cei de la control, nedorind ca prietena ei să aibă probleme.

Cu ochii la ea, se opri în ultimul moment în fața obstacolului ce îi stătea în cale.

Ce e naiba face ăsta aici în mijlocul drumului?

O zisese aproape cu voce tare.

Nimic, liniște.

Tipul îmbrăcat puțin neglijent, cu un tricou muștar cu înscrisuri, și cu ochelari, pantaloni cargo, bocanci și un mare rucsac bej, stătea în mijlocul drumului. Nici figura nu i se vedea.

Ce naiba fac eu acum? Voi pierde avionul!

—Hei!!! Nimic.

Bună, te ajut? Nimic.

Sorry, can I help you?

Tot nimic.

Atunci observă că tipul avea căști și vorbea ceva…

—La dracu, aici ți-ai găsit să te dezlegi la șireturi?

Și-a luat frumușel valiza și a trecut peste el. Aproape că l-a sărit. S-a uitat în spate și tipul îi zâmbea… I-a scos limba și i-a zis-o pe românește.

Mai avea puțin de așteptat. Dana era în căutare de parfumele, brizbrizuri, chestii de aeroport.

Ea deschise cartea din nou, încercând să mai citească. Auzi un zgomot. Tipul din aeroport se împiedicase de ceva.

Băi, ăsta-i teribil! Sper că nu zboară cu noi, că nu mai ajungem!

În avion, full.

Unde dracu erau ăștia, că nu era nici naiba prin aeroport?! zise Dana.

Zborul dura aproape două ore.

Și-a scos cartea din nou, ceva de ronțăit și își vedea liniștită de treabă, când a simțit că o trage ceva de păr. Ridică privirea. Tipul din aeroport încerca să își strecoare marele lui rucsac, pe culoar. Și-a tras ușor părul, cu ochii la el, atenționându-l printre dinți. Zâmbindu-i ironic.

El zâmbi înapoi și îi spuse:

—Sorry!

Get lost, you… i-a zis în mintea ei.

Dar pe fața ei se citea tot ce gândea.

—Ăsta are bucurii la tine, râse Dana.

—S-o crezi tu! Sau el. E un needucat, plus că nu se uită pe unde merge. Ce naiba, crezi că m-aș uita la așa ceva?

 

***

—Caut lumea aia pură și bună, liniștea unei păduri, răsunetul unui vals, oameni cu părul nins, orașe vechi, culori și suflete calde, care au uitat să mai trăiască în tot conglomeratul și schimbarea asta ce ne transformă. Da, știu, visătoare.

El o asculta cu ochii în lacrimi. Și el căuta aceleași lucruri Liniștea, pacea interioară, sufletul unui cămin, libertatea de a fi.

—S-a întâmplat ceva? îi întrerupse ea contemplarea.

—Nu, te ascultam, doar atât. Te ascultam. Știi, ești frumoasă, nu doar la trup. Ești frumoasă!

—Mulțumesc, îi răspunse ea zâmbind. Unde mă pot spăla pe mâini?

—E o baie mică înăuntru. Te conduc.

Intraseră amândoi în mica tavernă, cu decorațiuni navale și costiere, unde mai erau câteva mai măsuțe la fel îmbrăcate, în alb imaculat. Era plăcut.

El o conduse la ușă, spunându-i că o așteaptă, și vorbește cu fratele Ferit.

Acesta îl bătu pe umăr și îl întrebă din ochi.

—Ferit abi, nu știu ce am, ce mi se întâmplă, îi spuse într-un suflet. De azi dimineață de când am văzut-o, nu mai sunt eu. Mă gândesc doar la ea. Nu am simțit niciodată așa ceva. Cred că mă îmbolnăvesc, tremur când o văd, când o simt, ceva nu e bine.

Bătrânul îi zâmbi și ii șopti:

Ask, fiule, ask, te-ai îndrăgostit.

—Ehh, eu și…

 

***

—Hmm…

—Aveam grijă de bunul mers al treburilor într-o companie. Adică, de la 9.00 la 15.00 munceam ca psihopatolog, apoi plecam la companie, unde eram asistenta patronului și unde făceam de la cafea, comisioane, analiza mărfii, șofer, psiholog, omul bun la toate.

—Wow, cât munceai?

—Uneori, și 48 de ore. Apoi m-am retras din ramura medicală și am rămas doar cu asta.

—Cum???

—Când erau stocuri goale sau prea pline, când fostul meu șef nu mai avea încredere în nimeni, eu eram acolo, supervizam încărcarea mărfii, apoi analizele și apoi urmăream transportul.

—Ce marfă?

—Combustibili, diverși.

—Deci nu avea nicio legătură cu ce studiaseși tu.

—Nu.

—Ști mai vreau să te întreb ceva și nu știu cum… nu știu, nu pot, zise el emoționat.

—Întreabă, dacă pot îți răspund.

—Hmm, lasă.

—Omer, întreabă. Soru șor!

Parcă prinse mai mult curaj, când auzi asta…

—Ești singură? Ai pe cineva?

—Hmm, nu.

—Nu, ce?

—Nu am pe nimeni acum, sunt singură. De fapt, sunt singură de vreo șase ani.

—…

—Ce e?

—Nimic.

—Nu înțeleg reacția ta.

—M-a surprins, atât.

—De ce? Nu înțeleg.

—Cum poate fi o persoană, o femeie ca tine, singură?

—Să zicem lipsa de timp, apoi, nu mai caut asta, nu mai aștept nimic, nu mai vreau. M-am obișnuit.

—OK, scuze.

—Stai liniștit.

—Vrei să îți povestesc ceva?

—Sigur, orice…

—Chestii de la filmări.