La portile dorului

Descriere

La portile dorului – Andreea Pirlea – Editura Letras, 2022

PASIND PRINTRE PORTILE DORULUI

La portile dorului este un volum plin de sensibilitate si de emotie, care te face sa experimentezi diferite trairi, unele atat de intense incat ai impresia ca tocmai tu ti-ai fi asternut emotiile tale in textul lecturat. Autoarea are o frumusete si un farmec aparte si te poarta pe aripi de fl uturi pe gandurile ei tainice si adesea pe ganduri de petale de flori, printre cele mai nobile trairi.

Poeziile autoarei au o tematica diversa si sunt scrise intr-un stil aparte, insa aceasta nu impiedica energiile ei sufl etesti, atat de puternice, sa isi faca simtita prezenta.

In volumul de fata, cu siguranta fi ecare cititor poate gasi cel putin o poezie care sa se plieze pe sufl etul sau si care sa ii induca inimii o anumita stare interioara de pace si liniste sufl eteasca plina de iubire. Este ca si cum autoarea ar lua un ghiveci gol si l-ar umple cu un sol fertil in care ar semana propriile ganduri si propriile trairi si te-ar face partas la toate simtirile ei care incoltesc, se dezvolta, infloresc si fructifi ca in lume sentimente minunate. Astfel reuseste mereu, prin fi ecare poezie, sa te faca si pe tine partas la sinceritatea cu care vede lumea si te determina si pe tine, ca cititor, sa devii una cu ceea ce citesti. Tocmai de aceea, consider ca autoarea Andreea Pirlea si-a atins scopul: acela de a crea un pod intre sufl etele sensibile ale acestui univers miraculos si de a ne transpune in lumea ei plina de farmec si culoare.
(Daniela Marcu)

Despre autoare

Ce e dorul daca nu o zbatere de inimi prinsa intr-o clipa de vesnicie de două brate care se cauta visand?

 M-AM NASCUT DIN DOR

Cand am deschis pentru prima data ochii era dimineata. Atunci am simtit intaia oara dorul. Imi era dor de viata, de nemurire, de mine cea care urma sa fiu. Nu stiu cum e viata pentru altii, dar pentru mine este o continua descoperire a mea. Ma uit in fiecare dimineata in oglinda, cercetand cu privirea dincolo de nori si caut un semn, dar nu gasesc decat un rid ce-mi zambeste sub gene. Ma intreb: „Acesta o fi semnul? Cine stie?”
Insă dorul ma pandeste adesea pe hartie si ma-nvaluie timid cu nostalgie.

Literele m-au tinut mereu de mana si mi-au cantat in suflet. Ecoul lor cald mi-a izvorat prin maini si m-a indemnat sa scriu. Pasind printre portile dorului am simtit ca am patruns intr-o noua era, una a cunoasterii. Marturisesc ca ma simt batrana, ca si cum m-as fi nascut din eternitate, pret de cateva clipe, doar ca sa mor. Multi se tem de moarte, totusi doar dincolo de ea începe viata. Aici facem doar un popas pentru a ne alege calea dincolo de Marea Poarta. Tot acum, cat timp mai suntem legati de pamantul care ne va imbratisa trupul, decidem pe cine vom tine de mana in eternitate.

Mereu am incercat sa pricep existenta, moartea si viata deopotriva. Astfel m-am aruncat în dor. Am cautat vesnicia in fire de iarba si petale de vant, am incercat s-o prind intre litere, in culori si in ochi. Insa abia acum pot intelege ca eternitatea suntem noi, iar viata e doar al ei ecou cand, strengari, fugim de sub al visului mantou.

In acest volum al dorului se vor regăsi toti cei care iubesc, toti cei care au simtit macar o data dorul, toti cei care l-au imbratisat si care ii ,,supravietuiesc” zilnic, zambindu-i pentru ca, pasind intre portile dorului, nu facem altceva decat sa ne inalțam spre cele mai mari adancimi sufletesti. Pasind în dor, ne descoperim pe noi.