Descriere

Medierea – de la teorie la practica (eBook PDF)  – autor: Fănuța Lișman – Editura Letras, 2020. 

Acesta este un eBook protejat cu DRM. Pentru a-l citi, descarcă gratuit aplicația Adobe Digital Edition.

De la teorie la practică, în general se parcurge un drum lung. În medierea anului 2010 însă, drumul a fost scurt sau, mai bine zis, concomitent. Teoria și practica au mers pe același drum, braț la braț. Prima mediere a însemnat și practică semnificativă, în contextul în care nicio lucrare de specialitate care să vizeze aspecte practice ale medierii în România nu fusese publicată. Nici nu ar fi fost posibil, ce-i drept, pentru că prea puține medieri finalizate cu acorduri au fost încuviințate de instanță în cursul anului 2010.
Îmi amintesc cu cât entuziasm am publicat la vremea respectivă primul acord într-un dosar-ordonanță președințială privind custodia comună, un acord complex, care a presupus un efort considerabil din partea tuturor

De la teorie la practică, aprecieri personale

celor implicați: părinți, avocați, mediatori. Eram creatori de practică în mediere și era în colaborare, cum am considerat întodeauna că-i firesc, cu avocații părților cu care mediatorul nu are de ce să fie în conflict nicicând. Articolul îl veți regăsi în cuprinsul acestei cărți. Satisfacția pe care am avut-o atunci s-a transformat astăzi în bucurie când știu că acest acord se regăsește astăzi ca structură și conținut (în mare parte) în multe hotărâri de instanță care, fie încuviințează un acord de mediere fie, pur și simplu, încuviințează înțelegerea părținților realizată de ei, amiabil, sau cu sprijinul avocaților lor.
Dacă nu am vedea beneficiile pe care le-a adus o astfel de experiență pentru societate în ansamblul ei, astăzi am putea fi triști că oamenii încep să se descurce singuri sau doar asistați de avocați, fără a mai apela la mediatori. Însă, cred că aceasta-i soarta medierii pe care cred c-am intuit-o într-o oarecare măsură. Atunci când un model de succes devine cunoscut, el este copiat. Iar în mediere am avut numeroase astfel de situații. Era și firesc. Îmi amintesc de un moment în care m-am necăjit foarte tare când un articol al meu a fost prezentat într-o conferință dedicată medierii și al cărei titlu fusese schimbat. Îl regăsiți și pe acesta în cuprinsul cărții. Un articol care abordează o temă dragă inimii mele: interesul superior al copilului în mediere.
Am știut atunci, când scriam pe blog cu nădejdea de a mai identifica și alți practicieni în mediere cu care să am un schimb de experiență, că va veni vremea în care vom crește cu toții iar cei din linia întâi fie țin ritmul și se mențin cu un pas înainte, fie lasă pe ceilalți să-l prindă din urmă, fără alte pretenții. Nu a fost ușor să țin ritmul iar frământările din cadrul profesiei au avut propria contribuție în încetinirea ritmului la care, în timp, s-au adăugat și probleme personale de soluționat.
La început, ca mediator în special în conflicte legate de separare a părinților cu copii, când asiști la numeroase conflicte ce-ți sunt aduse spre soluționare, ajungi să îți spui: mulțumesc Doamne, că la mine lucrurile stau bine! Dar mai apoi, dacă ai și propriile sensibilități de care nu ești conștient,

dacă nu ai o înțelegere și o cunoaștere mai largă a cauzelor conflictului și a naturii umane, nu ai cum să nu ajungi într-nu punct din care să vezi viața altfel și mai ales propria viață. Și acela este doar un început, un nou început, o nouă etapă de viață, atât la nivel personal cât și profesional. De aceea, îndrăznesc să formulez un îndemn către toți profesioniștii care lucrează cu oameni, dar mai ales către cei care lucrează cu conflictele celorlalți: priviți oamenii cu care lucrați nu doar prin ochii profesionistului ci și prin cei personali și, totodată, rămâneți observatori ai propriilor reacții interioare … și „Adevărul vă va face liberi”(Ioan: 8, 32) de reacții spontane, de durere, devenind mai suportivi pentru ceilalți în general dar mai ales pentru cei dragi și apropiați care adesea ne supun celor mai grele încercări. Aproapele cel mai greu de iubit, după cum aveam să-mi dau seama în acești ani, poate fi persoana cea mai dragă. Un paradox pe care îl înțelegem greu, dacă nu suntem atenți la noi și la ceilalți deopotrivă.
Pentru că am investit timp și energie în realizarea primei cărți – Medierea în procesul civil, fiind și un an aniversar pentru mine – 10 ani de mediere, cu suișuri și coborâșuri, 2020 fiind un an de cifră 4, pe care îl simt ca un an pe care să-l dedicăm generozității, astăzi, 12.06.2020 (din nou o cifră 4 – nu mă pricep la numerologie, sunt doar atentă la cifre și adesea le dau semnificație personală, mai degrabă în sensul celor ce vreau să se întâmple), am luat hotărârea de a aduce la un loc textele pe care astăzi le consider semnificative din cartea publicată în 2011 la Editura Universitară și textele din articolele publicate ulterior, care au în vedere modificări legislative ulterioare.
Procedura medierii, oricâte modificări i s-ar aduce Legii care-i stabilește cadrul, nu se schimbă, nu are cum. Ea are un firesc al ei, un curs determinat de stadiul conflictului/divergențelor în care se află părțile și de aceea consider că tot ce am scris acum 10 ani, chiar dacă avea la bază prea puțină experiență și multă, mult mai multă intuiție, practica mi-a demonstrat că am intuit/simțit corect procesul medierii.

Cu această ocazie fac și o primă dezvăluire. Când m-am aventurat în procesul de descifrare a legii medierii eram în anul 4 la Drept, iar practica bogată era dată de primul acord de mediere și singura procedură dusă de la început până la sfârșit. Cu alte cuvinte, o singură mediere cu toate etapele parcurse m-au ajutat să înțeleg teoria și cum poate fi ea mai bine pusă în practică. O singură mediere, întreaga bogăție din spatele unei cărți. Am avut nevoie de mult curaj. Am avut multe emoții, pe un fond tare scăzut în ce privește încrederea de sine. Astăzi, când practica, și nu doar a mea, vine să confirme că ceea ce am descifrat acum 10 ani rămâne valabil în timp, prind curaj și nu fac altceva decât să aduc laolaltă o muncă depusă în 10 ani, întâi în beneficiul personal și mai apoi în beneficiul profesiei de mediator și, poate, și al altor colegi mediatori. Îmi amintesc că am primit la vremea respectivă feedback-uri bune și din partea unor avocați, unii dintre ei din țară, care au cumpărat cartea care se găsea la vremea respectivă și pe care nu i-am cunoscut personal. Articolele pe care le găsiți inserate aici, și la care voi face câteva mențiuni la fiecare în măsura în care simt că este absolut necesar și în funcție de timpul disponibil pe care mi l-am alocat acestei activități, au fost validate de lumea juridică, ele fiind publicate pe unul dintre cele mai apreciate site-uri de specialitate – Juridice.ro.
Selectând articolele care să fie aduse aici, după cum mă și așteptam, am observat că cele mai multe sunt dedicate informării. Pentru a avea o imagine de ansamblu a modificărilor succesive și atât de controversate în cadrul profesiei, vor reprezenta și aici o pondere semnificativă, nu pentru a sublinia faptul că unii au avut dreptate și alții nu, ci măcar pentru a înțelege și învăța ceva din trecutul medierii. Desigur, sunt conștientă că este doar perspectiva personală dar este un început de la care putem pleca în abordările noastre ulterioare. Și am acum în vedere intenția actualului Consiliu de mediere de a standardiza o procedură care necesită un grad mare de flexibilitate. De aceea, sub acest aspect, voi publica aici una din Invitațiile la mediere la care eu țin foarte mult pentru că ea constituie modalitatea cea mai elegantă și mai ușoară de abordare a unui conflict și o

constituie o justificare pe măsură a necesității menținerii și derulării etapei pregătitoare a medierii, etapă care adesea este mai grea decât etapa propriu-zisă de mediere. Totodată, bine înțeleasă această etapă și derulată ca atare, ea permite mediatorului să desfășoare o activitate pentru care să fie onorabil remunerat, fără mustrări de conștiință că încasează un onorariu pentru o etapă de simplă informare pentru că, nu-i așa, dacă măcar odată am trecut printr-o astfel de etapă cu una sau mai multe părți, am înțeles că niciodată o informare a păriților privind beneficiile medierii (și nu avantajele, cum ne obișnuisem la un moment dat să spunem, fără să ne dăm seama că sintagma conținea un sâmbure de conflict perpetuu cu celelalte profesii juridice) nu este doar o simplă informare. Cel ce se cerea informat, voia să te informeze la rându-i de supărarea în care se află. De voiai să-l pui la punct, că-i simplă informare și că pentru restul trebuie să intre în procedura medierii (simțind că trebuie să ceri un onorariu), îți dădeai seama că-i aproape imposibil, riscând să-l pierzi de client, în special pentru că nu te puteai dovedi suficient de empatic, ajungând astfel în stări nedorite de frustrare personală. Articolele publicate de-a lungul timpului sunt relevante sub acest aspect și mai bine elaborate decât în varianta din 2010 a cărții inițiale.
O mențiune mai fac aici, pe care o consider importantă și pe care nădăjduiesc să o dezvolt ulterior. În nevoia sa de a oferi un minim obligatoriu de respectat în derularea procedurii de mediere, Consiliul de mediere ar fi util să permită o mai largă flexibilitate celor care dobândesc mai multă practică în mediere și care și-au dezvoltat o manieră personală – în limitele legii, de abordare a procedurii. De aceastpă etapă prealabilă, de pregătire a medierii, depinde adesea succesul întregii proceduri. Nu au fost puține cazurile în care această etapă de pregătire s-a desfășurat pe parcursul mai multor luni de zile. Uneori, părțile au nevoie de timp de reflecție, alteori, conflictul este într-o etapă în care comunicarea directă, dialogul amiabil, negocierea nu sunt posibile. De asemenea, sunt părți în conflict care au nevoie de mai multă încredere în mediere și mediator și,

implicit, necesită mai mult timp dedicat acestei etape de construire a încrederii. Dacă avem în vedere fie și numai aceste aspecte, procedura medierii în sine are nevoie să fie reglementată de norme și proceduri flexibile, inclusiv în ce privește documentația folosită. Dar dacă tot ne dorim să standardizăm eliberarea de documente, cred că ele se impun doar din perspectiva organelor judiciare și notariale care au rol în efectuarea controlului de legalitate. În rest, în opinia mea, la acest moemnt consider că nu este oportun să fie impuse documente standardizate.
S-a justificat nevoia standardizării documentației de mediator prin faptul că astfel se realizează o mai bună statistică la care Consiliul de mediere să aibă acces facil, pentru promovarea medierii. Înțeleg nevoia de a ne promova dar la acest moment statistica pe care ar trebui s-o publicăm nu cred că ne ajută în creșterea activității de mediere.
În ce privește procedura efectivă de mediere, la acest moment nu am nu mai am aceeași determinare ca în anii 2010 – 2011 când lucram noaptea. Lipsa determinării nu vine din faptul că medierea a ajuns în pragul de acum pe care îl simțim cu toții … ci din faptul că încep să o înțeleg mai bine decât cred că mi-am dorit inițial.Totdeauna mi-am dorit să înnțeleg cauzele profunde ale conflictului dar nu mi-am imaginat niciodată cât de adânc va trebui să sap.
Efectele conflictelor supuse medierii asupra unui mediator sunt profunde și pe termen lung. Doar dacă nu vrei nu le vezi, căci de simțit nu ai cum să nu le simți decât dacă le ignori până în punctul în care ajungi să le negi. Încărcătura emoțională este puternică, mai ales în conflictele de divorț și în cele penale iar dacă ești empatic, prea empatic și nu știi cum să descarci mâzga ce se depune de fiecare dată, straturi, straturi … pentru că este greu de dat jos și cu multă cheltuială, devine și mai dificil.
Dacă m-aș hotărî totuși la un moment dat, aș putea așterne multe pagini, mai ales din experiențele ultimilor ani, privind la divorț din interior și nu doar ca mediator, din penitenciar și nu doar din birou … dar nu ar mai fi nimic tehnic, ușor de spus și facil de pus în aplicare. În plus, nu ar fi nici

ușor de pătruns, până nu ai trecut prin aceeași situație. De multe ori mi-au spus clienții că nu-i ușor și că nu pot înțelege deplin stările prin care trec și aveau dreptate deși mă străduiam să intru în papucii fiecăruia, atât cât îmi permiteau propriile limite. Însă, chiar trecând prin experiență similară, îți dai seama că totul este subiectiv, că fiecare mediere este influențată de fiecare factor și, mai mult decât mi-am imaginat, de mediator, până înțelege ce se întâmplă și în final reușește să se elibereze de conflict, ieșind elegant inclusiv din rolul de mediator și rămânând doar în cel de observator, în pace cu sine, că a făcut tot ce putea din perspectvă umană și profesională, indiferent de rezultatul medierii. În formarea inițială, spuneam colegilor cu care lucram că este bine să învețe să se detașeze de rezultatul medierii. Astăzi știu că nu-i vorba doar de învățat, este necesară practica, este necesar să-ți înțelegi propriile trăiri în raport de cele ale celor cu care interacționezi. Dar este mult de spus pe acest aspcet iar spațiul dedicat nu permite. În plus, deși se pot umple pagini, semnificative, dintr-un anumit punct de vedere ele ar deveni o repetiție, sub o altă formă desigur care greu te lasă să vezi cum te-nvârți în propriul cerc până înțelegi că în final doar despre tine era vorba, de înțelegerea ta și modalitatea de abordare a conflictului și a efectelor lui asupra ta, asupra liniștii tale interioare. Astfel că, ajuns în acest punct, îți dai seama că poți rezuma totul în câteva cuvinte, în câteva pagini care nu justifică nicio carte sau, dacă justifică, atunci înțelegi că trebuie să fii onest și cartea devine autobiografie. O am în gând de mult dar … încă nu mă simt pregătită. Așa că-mi satisfac acum parțial nevoia de a împărtăși cu ceilalți doar acele texte selectate aici de care nădăjduiesc să vă bucurați în maniera în care vă este util.
Vă mulțumesc că v-ați luat din timp și din resurse pentru a răsfoi aceste pagini virtuale. Prețul cărții justifică într-o mică parte efortul muncii de până acum. Mai dregrabă îmi este de ajutor în a-mi recâștiga stima de sine, rătăcită prin încercările vieții. În măsura în care carea va ajunge la mai multe persoane ce ar putea fi interesate de mediere, din mediul juridic dar nu numai, ar putea să reprezinte și un suport financiar pentru alte activități

în care sunt implicată în prezent și poate chiar în elaborarea unei lucrări care să aibă ca temă medierea în domeniul familiei și care să abordeze efectele divorțului asupra copiilor, mai ales la adolescență, în special în acele situații în care conflictul continuă și nu este adus în fața unui mediator, măcar de dragul copilului. Conflictul ce mocnește în timpul divorțului, chiar și în acele cazuri în care desfacerea căsătoriei se realizează prin mediere, continuă să producă efecte și ulterior. Părțile/părinții pun în aplicare dispozițiile acordului dar aspectele emoționale nu trec imediat după ce se ajunge la un acord, dimpotrivă, acesta fiind și rostul medierii: de a pune la dispoziția părților norme după care să se ghideze atunci când conflictul se acutizează și nu mai pot ajunge nemijlocit la un numitor comun. După încheierea acordului de mediere și consfințirea lui de către instanță, intrăm în cea de a treia etapă a medierii – postmedierea. Deși am încheiat numeroase acorduri de mediere și am ținut o vreme legătura cu cele mai multe părți care au parcurs primele două etape ale medierii, în puține cazuri am parcurs și consemnat efectiv etapa post-mediere. Rareori, aproape deloc, am auzit vorbindu-se despre această etapă care are și ea importanța ei, pentru părți, pentru mediator dar și pentru profesie – încrederea dobândită pe parcursul derulării medierii propriu-zise, în această perioadă se consolidează iar beneficiile ulterioare sunt evidente.
Să-mi dați voie să fac aici o remarcă, cu riscul de a fi considerată răutăcioasă. În timp ce vizualizam cu ochii minții un parcurs al medierii în toate etapele sale, înțelegând că în această etapă postmediere se poate ajunge până acolo când mediatorul continuă să fie solicitat să faciliteze dialogul dintre părinți (exemplul cel mai ușor de observat, pentru mine cel puțin), mi-am amintit de multe proiecte începute în colaborare dar care pe parcurs s-au risipit. Unul pe care îl am acum în imagine este Revista mediatorilor – un site, platformă care permite (și astăzi) colaborarea mai multor oameni dedicați să contribuie în mod gratuit la promovarea medierii, la împărtășirea cu ceilalți a experiențelor trăite, la recomandarea unor cărți/lucrări care să aducă o creștere profesională și o îmbogățire a

felului în care fiecare abordează activitatea de mediere și/sau dezvoltarea personală dar și la promovarea exemplelor de bună practică în mediere care să-i încurajeze și pe alți colegi să iasă din birouri pentru a se bucura, la un moment dat, de rezultate. Proiectul este încă posibil. Saitul/platforma este la locul ei și încă așteaptă, poate, oamenii care să dea din timpul lor cu încredere și fără nicio remușcare. Să-mi fie cu iertare! Am fost câțiva care ne-am implicat dar consecvența ne-a părăsit și pe noi. Este nevoie de multă dăruire în general iar în mediere în special. Trăim într-o lume a conflictului, conflictul este o sursă de venit pentru multe „industrii”. Ne trebuie multă tărie să rezistăm.
Medierea, oricum are din start o soartă paradoxală și ar fi bine s-o înțelegem, dacă vrem să profesăm, măcar o vreme. În lumea conflictelor, mediatorul nu doar le soluționează ci le arată oamenilor o altă manieră de a rezolva situații conflictuale, de la cele mai ușoare, a cele mai complexe. Mediatorul contribuie la promovarea unui alt mod de viață. Și aici intervine paradoxul: oamenii învață să facă și ei același lucru singuri sau identifică persoane apropiate care să joace rol de mediator, pentru că sunt adesea conflicte cu un substrat mult prea personal pentru a fi adus în fața cuiva care nu are deja o reputație construită, cel puțin de bun ascultător. Astfel, intervine paradoxul. Deși sunt puzderie de conflicte de mediat, oamenii învață să și le rezolve singuri sau să apeleze la variante cât mai puțin costisitoare. Asta s-a întâmplat și cu medierea, poate mult prea repede, mult mai repede decât ne-am fi așteptat. Direct – prin formare sau indirect – prin colaborare, s-a transferat cunoașterea din mediere către o altă profesie mult mai ancorată în comunitate decât mediatorii, către cea de avocat. Pentru ca mediatorul să răzbească într-un astfel de mediu, are nevoie de multă înțelegere a situației de ansamblu și de răbdare dar și de resurse specifice. Dacă nu are minime cunoștințe juridice este respins în primă etapă în mod firesc, în absența uni limbaj juridic specific pe anumite domenii de activitate.
Din nefercire pentru mediere și pentru mediatori, ne-am îndreptat cu toții, sau cei mai mulți, către sistemul judiciar, așteptând ca de acolo să ne

vină, sub formă de obligativitate sau recomandare, clienți … care să nu ne fi cunoscut în prealabil, care să ne treacă pragul biroului pentru prima dată și cu care să nu petrecem nici prea mult timp în informare cu privire la mediere, dar de pe urma căruia să putem încasa un onorariu care să ne ajute să ne finanțăm biroul încă din primele luni de funcționare. Din păcate, această neînțelegere ne-a costat pe toți în timp, ajungând până la închiderea multor birouri de mediatori.
Să-mi fie cu iertare, nu este nici regret și nici reproș, la adresa nimănui, nici măcar a mea, deși am trecut prin aceleași greutăți, într-un timp ceva mai îndelungat.
Oricât mi-am spus eu că sunt un bun mediator, nu cunoștințele și nici promovarea nu au fost cele care mi-au determinat parcursul ci crearea unei comunități de oameni care în timp au dobândit încredere în mine și care m-au recomandat ori m-au solicitat pentru situații personale. Ca să menții o astfel de comunitate vie din care să faci parte, în care să te manifești pentru ca ceilalți să te cunoască și să aibă încredere în tine, indiferent de situația în care se află. Pentru toate astea, ai nevoie de resurse de tot felul și de o voință puternică.
Nu cred că este nevoie de o determinare mai mare într-o altă profesie în care lucrezi cu oamenii decât în cea a medierii. Conflictul, chiar și spectator dacă ești, în timp te erodează și dacă nu te afectează contextul în care îți desfășori activitatea, te afectează tensiunea în care stai și pe care ești chemat s-o dezamorsezi și pentru care depui în general un efort considerabil ca s-o înțelegi, expunându-te contaminării căci altfel nu ai cum să identifici prea bine prin ce trec protagoniștii medierii din fața ta. Un mediator empatic este de preferat în mediere dar este cel mai expus. Însă, fără empatie, nu prea ai cum să faci mediere. Unul din paradoxurile profesionistului din mediere. Ca atare, te expui de bună voie și primești pe umerii tăi ceea ce părțile singure nu mai pot duce. Și, de multe ori, cu această încărcătură mediatorul iese în lume – în comunitatea/comunitățile din care face parte. Adesea, până se debarasează, păstrează cu el cel puțin

irascibilitatea pe care de multe ori o duce acasă sau o răsfrânge asupra prietenilor, cunoștințelor, colegilor de breaslă sau asupra conducerii … să-mi fie cu iertare, că fac o astfel de pomenire. De aici și conflictele, de multe ori, din cadrul profesiei. Rog, a nu se presupune că revendicările le-aș aprecia ca fiind nejustificate, dimpotrivă, maniera însă în care se realizează este de discutat. Încă înțelegem prea puțin natura umană și ne înțelegem prea puțin pe noi înșine. Acesta este un punct din care un mediator poate să plece și să aibă succes. Să vrea să se cunoască pe sine, prin ochii celor cu care lucrează, poate fi o abordare de succes. Odată luată o astfel de hotărâre, s-ar putea să rămânem surprinși, încep să vină conflicte spre noi pe care să le mediem la care nici nu ne gândeam. De suntem pregătiți, le acceptăm și lucrurile se întâmplă. Am refuzat mult timp medierile penale dar când am spus că vreau să accesez și acest domeniu, medierile au venit. Au început să mă cunoască după voce, când sunam pentru o programare, la penitenciar. A fost un efort deosebit dar m-a ajutat să-mi cunosc o latură personală cu care nu voiam să iau contact.
Îmi dau seama, chiar acum în timp ce scriu aceste rânduri, într-o zi de sâmbătă dimineață, cu soarele ce se strecoară printre frunzele castanului din fața ferestrei mele de pe Șoseaua Mihai Bravu, visând la o comunitate – mai mare sau mai mică, în care să-mi duc viața, în care să cunosc altfel oamenii și în care și ei să mă cunoască pe mine în afara biroului de mediator, în care să îmi placă să petrec timpul și care, atunci când este necesar, să apeleze la serviciile mele. Cred că acesata este soarta medierii. Nu poți trăi doar din mediere decât în anumite condiții iar dacă vrei cu tot dinadinsul, trebuie să fii conștient că te costă. Unii mediatori, printre care mă număr și eu, au sperat că vor trăi din mediere. S-au simțit păcăliți și este de înțeles. Mersul lucrurilor, când privești din viitor spre trecut, devine evident și te întrebi de ce nu ai fost avertizat sau de ce tu singur nu ai prevăzut ce urmează. Este ușor să vezi lucrurile de aici dar a da vina pe altul că nu ți-a ghicit viitorul sau să te superi chiar pe tine, că nu ai prevăzut deși aveai toate elementele care să te ajute să intuiești încotro merg lucrurile, dar

nu este sănătoasă o astfel de abordare pe termen lung. Situația este cea care este. Tot ce avem de făcut este să ne reașezăm și să vedem ce ține de noi. Îmi pare cea mai sănătoasă abordare. Dragostea dintâi rămâne, o port în sufletul meu, dar cu forța pe nimeni și nimic nu pot ține lângă mine. Poate că de aici s-a ajuns la înțelepciunea unei simple și bine cunoscute rugăciuni: „Fie Doamne voia Ta!” .
Nu am renunțat la mediere nici în cele mai grele momente și nu voi renunța niciodată însă cred că ne trebuie timp și efort susținut. M-am întors în învățământ, de unde am plecat în urmă cu 20 de ani. Odată ce mă stabilizez, mă voi strădui să creez o astfel de comunitate, plecând de la nivelul școlii. Din interior, nădăjduiesc să fie mai ușor primite proiectele prin care să promovăm soluții amiabile de rezolvare a conflictelor și chiar să transferăm deprinderi de mediator către copii, profesori și părinți, promovând totodată și colegi care încă mai cred în mediere și rămân pe baricade. În ce mă privește, mă simt mai bine la catedră. Voi accepta medieri în continuare însă doar în anumite situații pe care le consider inedite pentru mine, care au potențial să-mi dezvăluie ceva nou despre mine sau despre cei care mi se adresează. Medierea, deși este una dintre cele mai grele profesii, are un potențial fantastic pentru lucrul cu sine, de aceea cred că medierea este destinată doar curajoșilor care-și asumă riscul destructurării și restructurării personalității lor.
De un lucru am fost sigură, atunci când am început să scriu, prima dată publicând pe blog și mai apoi cartea – Medierea în procesul civil, lucru confirmat în acești 10 ani de mediere: de nu pui de la tine timp, efort și alte resurse care să te aducă aproape de cei pentru care vrei să lucrezi ca mediator, nu ai cum să mediezi prea mult și, în orice caz, nu conflicte complexe, care să te provoace, să te reformeze și a căror manieră de soluționare să-ți construiască notorietatea care să te preceadă, în final. În orașe, mai ales în cele mari, este greu să dezvolți o astfel de comunitate largă de care să simți că aparții și care să te poată conține ca mediator. Ca să intri într-o comunitate deja creată, îți trebuie timp să construiești

încredere, timp ca oamenii să te cunoască, timp și efort de la tine, dedicat comunității, ca oamenii să înțeleagă că nu urmărești doar un interes personal. Aici este o cheie de care noi, mediatorii, nu am fost prea conștienți. Am vrut să scăpăm de greutatea ei, am aruncat-o și-acum ne este greu să descuiem uși care se deschid doar cu această cheie a generozității inițiale, a dăruirii de sine primordiale și absolut necesare în construirea încrederii în general și în cea de mediator în special. Nuți pui în mâna oricum aspectele neplăcute din viața personală. Nu lași pe oricine să se atingă de sufletul tău, nici măcar cu privirea.
Iertare, dacă sună a reproș. Am mai avut încercări de a face astfel de afirmații dar eram cenzurată de propria teamă de a fi judecată pentru lipsa de modestie. Astăzi nu mai am aceeași teamă. Cu generozitate sau fără, sunt aproximativ în aceeași situație cu majoritatea mediatorilor. Am rămas însă cu ceva: cu o bogată experiență care m-a reformat, restartat în multe feluri și de multe ori, ca astăzi să nu-mi mai fie teamă să spun lucrurilor (unora, măcar) pe nume, așa cum le văd eu, desigur.
De aceea am și luat hotărârea, instantanee aproape, și am și trecut la punerea ei în aplicare: de a aduce la un loc articole care fac parte din istoria de 10 ani a medierii, istoria practică, din zbaterile și dezbaterile noastre din cadrul profesiei, în care am fost mai coagulați sau mai dispersați, dar cel puțin în dialog unii cu alții, un dialog a cărui necesitate s-a simțit de la început și care este încă prezentă, chiar dacă entuziasmul s-a domolit.
În ce privește formarea ca mediator, fac numai câteva aprecieri, fiind un teritoriu încă sensibil pentru mulți colegi mediatori, în special mai nou intrați în profesie, în care m-am simțit la mijloc, criticată de colegi că am trecut în barca formatorilor – deși aveam o practică ce merita împărtășită, criticată-condamnată de formatori că am „trădat” prin suspendare din această calitate, la un moment dat. Acum, când nădăjduiesc că emoțiile s-au mai domolit pe această team, pot să spun că m-am simțit la fel de bine și ca mediator dar și ca formator. Cee ace se știe mai puțin este faptul că mi-am droit și m-am străduit să avem un standard privind formarea mediatorului,

cu nădejdea că se elimină discriminările care m-au atins și pe mine. Nu stau mai mult pe acest teritoriu pentru că nu mă interesează să fac vreun reproș ci doar să amintesc că avem încă multe de așezat în mediere însă, dezbinați și în conflict nu vom putea decât să ne vedem fiecare de ale noastre, în limitele impuse de alții care-și doresc să se impună.
Totuși, nădăjduiesc că nu se mai îndoiește nimeni de faptul că formarea este nevoie să fie continuă. Ceea ce poate nu conștientizăm însă, la nivelul profesiei, este faptul că mediatorul, încă de la început, are nevoie să se înscrie conștient într-un demers al dezvoltării personale, cu toate implicațiile sale la nivel personal și profesional, pentru a putea face față provocărilor în gestionarea conflictelor care au mari implicații în plan emoțional, care presupun un transfer de energie, uneori foarte puternică, dificil de gestionat de unul singur. Îmi amintesc de o recomandare venită încă din primii ani ai medierii, din partea colegilor care înțelegeau această nevoie din perspectiva altor profesii care lucrează pe un tărâm similar cu al medierii, de la colegi psihologi: intervizarea. Intervizarea reprezintă o discuţie, în cadrul unui grup de profesioniști care permite realizarea unui schimb/consultare mutuală între colegi. Intervizarea este în general utilizată pentru a gestiona probleme generale apărute în desfășurarea activității și care au nevoie de clarificare sau sunt percepute a fi problematice de către participanți și vizează îmbunătăţirea funcţionării/dezvoltării personale. Poate că știam dar este necesar să devenim conștienți și noi, ca mediatori, de un fapt: un psiholog, are psihologul lui, un duhovnic, are la rândul său duhovnic iar nevoia de întâlniri de susținere reciprocă, de consultare, de împărtășire a feluritelor dificultăți și de căutare de soluții sunt în general necesare atunci când pe masa ta de lucru se află un material dificil de palpat: sufletul și mintea unor oameni.
Mulți am stat, poate, cu ochii spre un for conducător dar până se creează posibilitatea la nivel macro, este nevoie s-o lăsăm să se nască la nivel micro. Poate sună pretențios, poate vi se pare prea greu, prea

costisitor. Nu vi se pare, este, din toate punctele de vedere. Cum spuneam, avem nevoie de multă determinare și conștientizare. Dacă vrem să fim, nu am să spun buni ci autentici, prezenți acolo total în dorința de a sprijini în mod real pe cei în conflict, avem nevoie ca noi să ne înțelegem propriile conflicte sau măcar dispuși/deschiși către asta. Scriu toate acestea nu doar pentru colegii mediatori care, cel mai probabil, în activitatea lor au început să își dea seama de aceste aspecte ci pentru toți cei care ar dori să urmeze o astfel de carieră. Dezvoltarea personală, cunoașterea de sine în special și a naturii umane în general, cunoașterea dinamicii conflictelor interioare și exterioare trebuie să meargă mână în mână cu activitățile de mediere, dacă nu chiar să le preceadă. Nu-i lucru de șagă. Problemele din viețile personale, dacă nu suntem atenți sau nu știm cum să le abordăm, pot lua forme diferite, punându-ne viața pe un alt făgaș, cel mai probabil nedorit.
Propriul divorț nu-l pun pe seama medierii însă capacitatea de a-l gestiona, da. Durerea celorlalți devine durerea ta, când nu știi sau nu poți face diferența. Poți cădea sub povara durerii, dacă nu ai știut, nu ai putut sau nu ai avut cu cine s-o împarți, cui să o împărtășești. Pentru toate acestea, există remedii dar este bine să fim conștienți de nevoia de a le accesa. Generozitatea despre care am vorbit mai sus este necesară și sub acest aspect iar intervizarea o poate pune cel mai bine în valoare și ar fi bine dacă am reuși să ne bucurăm la un moment dat de această posibilitate.
Mediatorul este aducător de pace iar prin aceasta nu este doar apreciat de oameni, de cei care apreciază pacea dar pentru iubitrii de conflict, pentru cei care în conflict se simt confortabil sau el le este sursă de hrană, pentru aceștia mediatorul poate să fie deranjant. Să ne dea Dumnezeu înțelepciunea de a gestiona cât mai bine provocările care ne vin, fie în plan profesional fie personal.
Vă las în compania cărții. În paginile ei veți găsi și câteva texte biblice care simt să le folosesc, fie ca să pun mai bine în valoare textul ce urmează, fie doar ca să atrag într-un mod deosebit atenția aspura textului sau temei abordate.

Să vă fie spre folos!
Fănuța Lișman