Descriere

Printre Stele. O călătorie între amintiri şi vise (ed. tipărită) – Autor Sîntimbrean Antoniu Octavian – Editura Letras, 2020

 

Sîntimbreanu Antoniu Octavian

Sîntimbreanu Antoniu Octavian

 

Te voi purta printre trăirile, amintirile și visele care m-au făcut omul care sunt astăzi.

Sunt amintiri plăcute care mi-au umplut inima de bucurie, vise care m-au ținut activ sau întâmplări nefericite care m-au învățat cum să trăiesc fericit într-o lume în care nu totul este roz.

În fiecare gest, în fiecare acțiune, în fiecare întâmplare, se ascunde o învățătură.

Am trăit și am visat, am avut și am pierdut, am iubit și-am fost rănit, dar acum trăiesc fără niciun regret.

Nimic din ceea ce trebuie trăit nu va rămâne netrăit și nimic din ceea ce am pierdut nu ne era scris să trăim.

Iubirile și decepțiile din trecut sunt doar un miraj, tot ceea ce contează este clipa de acum!

 

 

Despre autor.

Poezia – o respirăm, o îmbrățișăm și ne învelim cu ea atunci când viața aruncă săgeți de gheață. Mi-aș face provizii, aș lua la pachet un poet, care să mă aline, care să mă încurajeze când plâng sau tânjesc. Știe cineva vreo aplicație de unde pot face rost de unul? Un uriaș blând, dar energic, sensibil, dar hotărât.

Mi se șoptește că nu am șanse. Cine își mai pune astăzi sufletul pe tavă? Societatea modernă își cere jertfa: prețul prosperității și al succesului este negarea sentimentelor. Iar atunci când cineva părăsește matricea, o face sub protecția unui pseudonim.

Așa l-am cunoscut pe Antoniu Sîntimbrean. Educat în spiritul „big boys don’t cry”, a căzut și s-a ridicat, a fost lovit și a luptat. A ajuns un lider respectat, iar latura sa sensibilă a protejat-o cu grijă, publicând poezii sub pseudonimul Toni SAO. Așa a câștigat timp și a reușit să crească în plan artistic, creația sa maturizându-se.

Astăzi a înțeles că în spatele fiecărui bărbat de succes se află un suflet delicat, că prosperitatea și succesul sunt de partea celor care știu ce este empatia, a celor care nu văd o slăbiciune în sensibilitate, a celor cărora nu le este frică să-și exprime sentimentele.

Mulțumesc Antoniu pentru un volum care șterge lacrimi, redând speranța zilei de mâine!

Profesor Gabriela Muntean