Descriere

Responsabilitate si marketing organizational in asistenta sociala a persoanelor cu handicap – Autori Tudor Gheorghe si Cerceloiu Madalin – Editura Eikon

La origine, termenul de handicap nu a fost un cuvant simplu ci o sintagma. Era compusa din trei unitati semantice diferite: hand in cap. In limba engleza, unde sintagma a aparut pentru prima oara (sec. XVI), hand inseamna „mana”, in este echivalent cu in, iar cap inseamna „cascheta”, „caciula. Expresia hand in cap era folosita pentru desemnarea unui joc in care partenerii isi disputau diverse obiecte personale dupa un pret fixat de un arbitru. Obiectele erau puse intr-o caciula („cap”), de unde se extrageau cu mana („hand”), absolut la intamplare. „Prin contractare lingvistica, consoana n de la in a disparut, iar sintagma a devenit cuvant de sine statator: handicap. In secolul XVIII (1754), cuvantul handicap incepe sa fie aplicat la competitiile dintre doi cai, iar mai tarziu (1786) si la cursele cu mai mult de doi cai.

Deplasarea semantica a handicap-ului de la semnificatia primara de „joc de noroc”, la semnificatia secundara, aplicabila la cursele de cai, a fost posibila intrucat in ambele situatii avea loc o evaluare comparativa a „obiectelor „ aflate in competitie: in primul caz, a efectelor personale, in al doilea caz, a cailor. Deplasarea semantica a termenului de handicap, de la semnificatia originara restransa (aplicabila doar curselor de cai), la semnificatia actuala extinsa (aplicabila realitatilor umane), a fost insotita si de deplasarea dominantei lexicale de la egalitatea in concurenta, la dezavantajul in concurenta. O asemenea deplasare pare sa constituie deja un proces incheiat si ireversibil, dovada ca, prin simpla rostire a cuvantului handicap, se induce, automat, si ideea de nuanta defavorizanta. Ideea de dezavantaj si dificultate, pe care o semnifica termenul de handicap, nu a aparut insa, la inceput, decat prin raportare la un context social.

De la semnificatia sa sociala, termenul de handicap este deturnat apoi spre o semnificatie accentuat medicalizata, cand pe prim plan nu se mai situeaza dezavantajul social, ci dezavantajul bio-psihic, interpretat ca o consecinta a unei maladii, a unei devieri de la normalitatea somato-psihica.