Descriere

(eBook ePUB) Visurile din vremea Coronei – Cristina Ruxandra Tudor – Editura Letras, 2020

Acesta este un eBook protejat cu DRM. Pentru a-l citi, descarca gratuit aplicatia Adobe Digital Edition.

Pozele cu chipurile bunicilor, asa cum aratau ei cu mult timp in urma, inramate frumos atarna deasupra patului urias. Din fotografie, o femeie frumoasa cu ochi mari, albastri, umbriti de gene negre, un adevarat brand pentru femeile din familia Anei, zambeste timid. Imbracata in rochie de bal, cu parul tuns scurt, asa cum se purta in anii nebuni ai jazzului, bunica trebuie sa fi avut nu mai mult de 25 de ani, atunci cand a fost facuta poza. Bunicul ii zambeste de cealalta parte a patului. A fost surprins stand la birou, ochii ii sunt plini de viata si afiseaza un suras increzator. Ana nu stie in dimineata asta ca poza bunicii va atarna pe peretele dormitorului ei din Bucuresti peste cativa ani, atunci cand nici bunica, nici casa ei nu vor mai exista. A fost unul dintre modurile ei de a pastra cate ceva din copilarie si ce ii era mai drag din perioada asta.

 

Despre autor

S-a nascut in orasul de sub Tampa in urma cu peste 50 de ani, facand parte din generatia etichetata la vremea aceia drept ,,ceausei”, iar mai nou, in zilele noastre, ca si ,,baby boom generation”.

De profesie economist, lucreaza in sectorul financiar de peste 25 de ani, fiind absolventa a Facultatii de Finante Contabilitate din cadrul ASE si a Liceului de matematica-fizica Nicolae Balcescu, actualul Colegiu Sfantul Sava din Bucuresti.

Cu toate ca prin natura meseriei sale a ales sa fie un om al cifrelor si mai putin al vorbelor, crede ca face parte din familia povestasilor, a celor carora le plac istoriile, povestile frumoase si interesante,
dar pe care doreste sa le impartaseasca si altora.
Asa se face ca de mica i-a placut sa citeasca, dar si sa scrie compuneri despre excursiile si vacantele sale la bunici. A continuat sa lectureze cu placere, cititul fiind principalul hobby al vietii ei de pana acum.

Drumetiile prin munti sau prin natura i-au marcat existenta inca din copilarie, obiceiuri de care nu s-a dezbarat nici mai tarziu, antrenandu-i si pe prietenii, rudele sau apropiatii sai in turele prin tara sau strainatate.

Interesul pentru istorie, dar si dragostea pentru frumos i-au starnit curiozitatea de a vizita alte locuri, de a cunoaste alte popoare sau culturi, calatoriile ocupand astfel un important capitol din anii matu-ritatii ei.

Desi un om fricos, cu multe spaime fizice, inchipuite sau mai putin inchipuite, dar depozitand destula energie pentru o persoana trecuta de mult de prima tinerete, ii place mult miscarea. Asa se face ca un jogging in parc, o tura cu bicicleta pe coclaurile de langa Bucuresti sau o partida de tenis pe tere-nurile inconjurate de verdeata ii aduc bucurie in suflet de cate ori le practica.