Descriere

Prezentare carte Constelatiile familiale de Bert Hellinger

Viata fiecaruia dintre noi este influentata de principii care functioneaza dincolo de dorinte, de angoase si chiar de vointa noastra.

Daca, pe de o parte, fiecare individ beneficiaza de liberul arbitru, este esential sa stim ca, pe de alta parte, propria noastra existenta este puternic influentata nu numai de predecesorii directi – parintii -, cat, mai ales, de membrii unei vaste constelatii familiale care pune in miscare destinele individuale ale tuturor celor care ne-au precedat.

In cartea Constelatiile familiale aflam ca desi nu suntem constienti, destinele noastre sunt implicate in asemenea masura in aceasta constelatie familiala, incat putem suferi si muri ,,din solidaritate”, fara a intelege legaturile noastre cu aceasta constelatie ai carei membri au trait mai multe generatii inaintea noastra.

De fapt, constelatia familiala are un suflet comun, care o mentine unita si o orienteaza.

Faptul ca vorbim despre un suflet comun inseamna ca aceasta constelatie familiala, dincolo de aspectele sale psiho-sociale, are o dimensiune si o natura pe care le putem numi ,,religioase”. A deveni tu insuti inseamna, asadar, a intelege sursa propriei ,,alienari” si a integra dimensiunea religioasa a propriei vieti inainte de a incepe o terapie pe care trebuie s-o numim, in mod firesc, terapia sufletului.

Bert Hellinger ne propune intelegerea acestei metode, care-l indeamna pe fiecare dintre noi sa-si redefineasca legaturile.

Carte pret redus: Constelatiile familiale de Bert Hellinger – a aparut la Editura Philobia in anul 2015.

Constelatiile familiale de Bert Hellinger