Descriere

Ferestre – poeme de iubire (ed. tiparita) – Autor: Daniela Topircean – Editura Letras, 2021

Poemele Danielei creează un univers propriu diafan, luminos, plin de cântece în surdină, armonie, rugăciune, inefabil, pace, toate, impregnate de o iubire tăcută, ca sursă de energie latentă și de justificare a existenței acestui intim refugiu.

Iubirea e Creatorul, iar Creatorul dăruiește iubire și o răsfrânge în „secunde luminoase”, „simfonii albastre” și în „dulci insomnii”.

Inclusiv autoarea este parte a acestei creații în poemul „Vas de lut”:

„Mă modelezi tăcut / mă îmbraci cu lumină / mă încălzești în cuptorul/inimii Tale”

Cuplul prezent în mai toate poemele este unul abstract, ideatic, contopirea fiind mai mult una confesivă, ca modalitate de redescoperire și regăsire a sinelui prin iubire: „Rătăceau în mine/ despletite /neliniștile Isoldei / inocența Julietei / înflorea-n privirea mea…/ ca o maree / neliniștea primei iubiri /îmi inunda / țărmul inimii / sfidându-mi / imponderabilitatea, aripile străvezii…/ în mine rătăceau / corăbii pierdute,/ fantome diafane,/ despletite,/ atrase printr-o tăcută rezonanță… – poemul Rezonanța.

Poemele sunt construite în oglindă: „Ai apărut în același anotimp auriu / pierdut într-un vis de demult / să sprijini oglinda tăcerilor tale /zugrăvite-n albastru cuvânt, de tâmpla mea transparentă… – Oglinda, ceea ce amplifică trăirile, poeta încercând să deslușească și să asume sentimentele iubitului până la contopire – „Lângă tine”: „Lasă-mi sufletul / lângă tine…/lasă-mă să vin / mai aproape / din lumea de țărână / aripile să-mi scape…/ Învăluie-mă cu liniștea / cu mantia ta / cu stelele și luna, / ușor / încercuiește-mi / cu iubirea / oasele bolnave de dor / să nu mai știu / care ești tu / și care sunt eu, / să simt cum soarele /-arcuiește lumina / pe degetul meu…”

Unele poeme sunt atinse de o lamentație discretă, subterană, de un ușor abandon, de o vocație dulce-tragică a predestinării și împăcării cu sine, poemul „Rugăciune”: Spune-mi / că nimic / nu mai e de făcut / spune-mi / că tot ceea ce trebuie să fiu / sunt”, nevoia unei confirmări explicite fiind de fapt forma de răzvrătire prin vers față de acestea.

Cuplul este unul ideal în universul creat, dar incert și paradoxal la contactul cu lumea simplă, reală: „Spune-mi…/ ajunge la tine / această ardere în plină iarnă?“ – Spune-mi, „te-am îmbrățișat…/ pentru o clipă / ai făcut parte / din mine însumi, / ai aflat /că exist, / ți-am reamintit că-mi aparții ” (Curcubeul). Există și o justificată infatuare a Creatorului cu o tendință vanitos-acaparatoare: „Iubirea mea este Totul, / de la firul de iarbă / la fulger, / de la piatra pe care calci grăbit / la aripa unui înger…” – Definiție, chiar și în anticiparea trăirilor iubitului: „Îți simt tristețea planând în mine/ ca o frunză purtată de vânt/ sau poate-i doar toamna / ce răsare dureros în cuvânt…” (Tristețe).

Poemele Danielei sunt tot atâtea ferestre deschise cu liniște și religiozitate spre universul pur și nostalgic al iubirii. Cei ce mai credem în asta, printre care mă pun și eu la socoteală, avem argumente în poemele ei că nu locuim un spațiu părăsit, abandonat de sentimente, că că poezia poate fi o frumoasă expresie a iubirii… poate cea mai frumoasă!

Cântec pierdut:

„De ce vrei să plâng, / eu sunt cântecul, / sunt oda bucuriei tale / tu m-ai compus, / cântă-mă…/ De ce vrei să însetez,/ eu sunt izvorul tău / sunt apa ta, / soarbe-mă…/ De ce mă lași goală, /eu sunt vasul tău / tu m-ai modelat, /umple-mă…/ De ce vrei / să flămânzesc,/ eu sunt pâinea a ta,/ nu mă depărta / de buzele tale…/ Iubire,/ mă binecuvântezi, / sau mă pedepsești / cu dulcea suferință /a flăcărilor Tale?/”

Poet Valeriu Marius Ciungan

 

De cele mai multe ori iubirea ne surprinde, iubirea apare pe neașteptate în viața noastră ca un cântec al ființei interioare, ca o flacără, simbolul vieții înseși…

Undeva, cândva, aflat în frământările tulburătoare ale iubirii, un suflet omenesc s-a întrebat dacă este vreo diferență între iubirea divină și cea umană și a descoperit că iubirea divină îmbrățișează toate celelalte forme de iubire, iar celelalte forme de iubire sunt în esența lor o formă de dor mistuitor după Divinitatea care se ascunde în mod tainic în tot ce ne înconjoară.

Iubirea adevărată ne provoacă să ne naștem ca ființe divine renunțând la ego-ul nostru limitat. Ea este izvorul tainic din care sufletul nostru se inspiră, primește energie, făcând posibilă creația – divina expresie a sinelui divin lăuntric aflat în legătură cu energiile cosmice ale luminii. În iubire, nu există „a pierde”.

Cine iubește află că timpul și spațiul nu există, toate limitele dispar, imposibilul devine posibil. Ființa care a ridicat în sufletul său un altar închinat iubirii rămâne vie în eternitate. Iubirea este energia care te transformă într-o piatră prețioasă. Este procesul prin care cărbunele devine diamant, prin care firul de nisip devine perlă în frământarea intimă a scoicii. Iubirea te face mai frumos, mai luminos, mai bun, mai puternic.

Cine urmează drumul iubirii lăsând la o parte dorințele propriului ego renaște ca pasărea Phoenix din propria cenușă. Cel ce iubește este cel ce dansează dansul, cel care cântă cântecul, cel ce se avântă în valuri, cel ce are curajul să trăiască nebunia și frumusețea mării dezlănțuite, cel care renunță cu adevărat la propriile temeri și dorințe abandonându-se pe sine, binecuvântând fiecare pas al vieții. Acel suflet are posibilitatea ca în tainița inimii să găsească mângâierea sublimă a iubirii, mângâierea sublimă a luminii..

 

Cu iubire, Daniela

 

Despre autor:

Daniela Topircean

Daniela Topircean

 

Daniela Topîrcean s-a născut într-o mică localitate din Transilvania, România. A început să scrie din adolescență și a continuat la liceu și la universitate, pentru că poezia a devenit între timp o pasiune. Iubește lumina, soarele, luna și stelele, cu care se conectează și pe care le consideră ființe divine. Este inspirată de frumusețea miraculoasă a sufletului omenesc, de muzică, pictură, artă, de magia universului reflectată în cel mai frumos sentiment: iubirea. Adoră cristalele și florile, în special trandafirii, pe care-i răsfață cu dragoste în grădina casei sale. Este în același timp o iubitoare a animalelor, pe care le consideră un dar din partea Universului. În prezent, locuiește împreună cu familia sa într-o regiune minunată înconjurată de dealuri și munți, lângă frumosul oraș medieval Sibiu.